O mai bună înțelegere a unei astfel de probleme te va ajuta să elimini orice discriminare.
Cartea Am hipoacuzie, dar nu este un obstacol face parte din seria „Vreau să înțeleg” și vă prezintă povestea unei fetițe care are deficiență de auz.
Această carte se adresează copiilor cu vârsta peste 4 ani, iar scopul ei este acela de a recunoaşte existenţa hipoacuziei şi a deficienţei de auz în rândul copiilor, în timp ce explorează câteva adevăruri, precum şi resurse disponibile pentru persoanele cu deficienţă de auz. Promovează înţelegerea şi acceptarea copiilor care au diverse probleme de auz, prin eliminarea oricărei discriminări.
Lia are 10 ani şi este hipoacuzică. În această carte, Lia povestește despre cum este să fii hipoacuzică şi despre lucrurile care o ajută să înveţe la şcoală şi să comunice cu alţii.
Într-o zi, la şcoală, în timp ce Lia a folosit limbajul semnelor pentru a comunica cu prietenii cu aceeaşi deficienţă, a observat că mulţi copii care auzeau s-au strâns în jurul lor şi îi priveau. Atunci Liei i-a venit o idee formidabilă! Poate ideea Liei să facă o conexiune între lumea care aude şi lumea care nu aude?
Deschiderea şi sensibilitatea Liei nu numai că te vor învăţa despre lumea ei liniştită, ci te vei molipsi de entuziasmul şi dorinţa ei de a fi împreună cu ceilalţi!
Textul este simplu, iar ilustrațiile de pe fiecare pagină sunt atrăgătoare. Două pagini care prezintă activități pentru copii apar la finalul cărții, urmate de o secțiune de două pagini pentru părinți, cu sfaturi despre explicarea subiectului mai detaliat.
„Vreau să înțeleg” este o serie de cărți cu povești cu imagini, scrise sensibil, care au în centru punctul de vedere al unui copil – în special punctul de vedere al acelor copii care au nevoie de încurajare în fața unor dificultăți emoționale sau fizice.