Tot ce trebuie să facă este să o găsească. Dar mai întâi de toate, trebuie să-și amintească cine este ea.
E Ajunul Anului Nou în Bombay, în 1913, iar Madeline Bright, încă neacomodată cu căldura sufocantă a Indiei coloniale, tânjește după tot ceea ce a lăsat în urmă în Anglia. Apoi, la miezul nopții, Maddy îl întâlnește pe Luke Devereaux și, din clipa în care se schimbă anul, la fel se întâmplă și cu viețile lor.
Îndrăzneț și charismatic, Luke îi arată lui Maddy minunățiile din Bombay, iar frumusețea și vivacitatea lui Maddy îl cuceresc pe Luke. Singura care se opune legăturii lor este mama lui Maddy, care îl preferă pe devotatul Guy Bowen ca pretendent al fiicei ei.
Însă, în vreme ce Maddy și Luke se îndrăgostesc, lumea întreagă se zguduie din temelii. Primul Război Mondial e pe cale să izbucnească, iar Luke nu va avea de ales și va trebui să lupte. El și Maddy vor fi separați de continente întregi, de primejdii și de pierderi devastatoare, însă îi va uni promisiunea făcută de Luke, aceea că se vor întâlni din nou la Bombay.