Pentru Belly, vara este cea mai frumoasă perioadă a anului. Tot ce e bun și magic se întâmplă între lunile iunie și august, când poți gusta din plin toate bucuriile: oceanul, soarele, plaja și libertatea. Celelalte anotimpuri sunt doar o nesfârșită așteptare a verii, când va merge la casa de pe plajă și o va reîntâlni pe prietena ei Susannah. Și mai ales pe frații Fisher — Jeremiah și Conrad —, pe care Belly i-a cunoscut în prima ei vacanță pe malul mării. Și la care se gândește neîncetat.
Iar vara asta e mai frumoasă decât celelalte de până acum. Totul e mai intens, mai luminos, mai frumos. Și lucrurile se schimbă în mod neașteptat, oferindu-i lui Belly o fericire nesperată. Viața ei devine, în sfârșit, așa cum și a dorit-o dintotdeauna.