J., George și Harris, eroii romanului Trei într-o barcă, au mai îmbătrânit între timp, dar nu au devenit neapărat mai înțelepți. De această dată, cei trei prieteni pleacă într-o călătorie cu bicicleta, plină de peripeții, prin Germania. Spiritul de observație al lui Jerome K. Jerome, satira la adresa mentalității rigide germane și a clasei de mijloc britanice, precum și umorul său coroziv fac din Trei pe două biciclete un roman amuzant, care a încântat generații întregi de cititori.
Din fapte mărunte, subtil analizate și voit îngroșate, reiese comicul situațiilor, iar urmările caraghioase ale unor asemenea fapte și atitudini sunt generatoare de multe adevăruri. Petru Comarnescu