Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jesper Juul

Jesper Juul

Jesper Juul a fost un terapeut de familie danez și autor al mai multor cărți despre parenting pentru un public larg.


Copilul tău competent

Copilul tău competent

„Când se nasc, copiii sunt pe deplin umani: sunt  sociali, sensibili și empatici. Aceste calități nu sunt învățate, ci înnăscute. Și totuși, pentru ca aceste calități să se dezvolte, copiii trebuie să fie crescuți de adulți care se comportă în moduri ce respectă și modelează comportamentul social și uman“, afirmă terapeutul danez Jesper Juul în cartea sa Copilul tău competent.Lumea modernă în care avem privilegiul să trăim încearcă să schimbe vechile modele de educare, bazate pe o structură ierarhică, autoritară și violentă. Acesta este momentul în care părinții simt nevoia unui nou model, în care elementele centrale ale vieții de familie sunt demnitatea egală și reciprocitatea între părinți și copii.Părinții (de fapt, adulții în general) ar trebui să țină cont de competența emoțională a copiilor și de feedbackul sincer pe care îl primesc în mod constant de la aceștia. O altă condiție necesară pentru dezvoltarea copiilor este deprinderea, cu ajutorul părinților, a unui limbaj personal în care să-și exprime sentimentele și nevoile. Jesper Juul își ilustrează afirmațiile cu exemple din îndelungata sa carieră de psihoterapeut de familie, căpătată pe parcursul a zeci de ani, în multe zone ale lumii.Această carte vă va ajuta să vă schimbați perspectiva asupra relației părinte-copil. Veți privi copilul cu alți ochi și vă va fi mult mai ușor să construiți cu el o relație armonioasă...


3490 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă