Joc Brainbox - Să învățăm engleza
Cum se joacă BrainBox:
Obiectivul jocului: Fii jucătorul cu cele mai multe cartonașe adunate după 10 minute.
Pentru 2 sau mai mulți jucatori:
1. Alege un nivel de dificultate potrivit pentru fiecare jucător. Primele patru întrebări (pentru nivelul 1) nu presupun cunoștințe de limba engleză și folosesc doar cuvintele în engleză care apar pe cartonaș. Jucatorii pot alege dacă răspunsul la întrebare va fi dat în engleză sau în română. Urmatoarele patru întrebări (pentru nivelul 2) sunt scrise în engleză iar răspunsul trebuie formulat tot în engleză
2. Daca ești cel mai tânăr jucător, tragi un cartonaș din cutie și întorci clepsidra. Studiezi imaginea și informațiile de pe fața cartonașului până când se scurge nisipul din clepsidră (10 secunde).
3. Apoi dai cartonașul unui alt jucător și dai cu zarul. Vei răspunde la întrebarea cu numărul indicat de zar de la nivelul ales anterior. (Ex: dacă dai cu zarul un doi, atunci vei răspunde la întrebarea cu numărul doi, de la nivelul 1 sau de la nivelul 2 - în funcție de ce ai ales la începutul jocului).
4. Celalalt jucator îți citește întrebarea și apoi verificați împreună dacă răspunsul tău este corect, întorcând cartonașul.
5. Dacă ai răspuns corect păstrezi cartonașul. Dacă ai greșit, pui cartonașul înapoi în cutie și următorul jucător trage un cartonaș.
6. Fii jucătorul cu cele mai multe cartonașe adunate după zece minute.
Pentru 1 jucător:
1. Alege un nivel de dificultate (nivelul 1 sau nivelul 2).
2. Uită-te la cartonaș timp de zece secunde.
3. Apoi întoarce cartonașul și răspunde la primele patru întrebări (dacă ai ales nivelul 1) sau la toate întrebările (dacă ai ales nivelul 2). Folosește un creion și o hârtie pentru a nota răspunsurile.
4. Păstreaza cartonașul dacă ai răspuns corect la toate întrebările. Daca ai răspunsuri greșite, pune cartonașul înapoi în cutia jocului. Vezi câte cartonașe ai reușit să strângi după cinci sau zece minute.