Biserica Ortodoxă de Răsărit

„Scrisă într-un Occident și pentru un Occident în care ignoranța, prejudecățile și răstălmăcirile la adresa Ortodoxiei nu sunt o raritate, cartea Părintelui John Anthony McGuckin, preot din Diaspora al Bisericii Ortodoxe Române, este nu numai o prezentare sintetică, istorică și doctrinară a Ortodoxiei de la origini până azi, ci și un răspuns și o invitație făcute, cu farmec și cu o erudiție bine disimulată, oricui este curios să afle felul în care caracteristicile Bisericii Primare s-au păstrat, de-a lungul istoriei, în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit și se regăsesc integral în ea până azi.Cartea este atât de bine scrisă, încât chiar și răsăriteanul „născut” ortodox, citind-o, s-ar putea să aibă surpriza să descopere că nici măcar el însuși nu e străin de unele dintre prejudecățile care bântuie Apusul în legătură cu Bizanțul și cu moștenirea sa, nici de informații deformate, luate drept adevăruri definitive, și că nu e încă un cunoscător chiar atât de fidel și de rafinat al Tradiției și al Ortodoxiei.“ Ierom. AGAPIE CORBU, consultant științific„O relatare atrăgătoare, sofisticată și accesibilă despre Biserica Ortodoxă. O istorie despre felul în care se înțelege pe sine, despre teologie și tainele ei sfinte, începând de la Noul Testament și îndelungul ei pelerinaj în Răsărit și, mai recent, în Apus.“ JOHN BEHR„O istorie bogată și fascinantă de la începuturile creștinismului, trecând prin Patristică până la ortodoxia contemporană, scrisă de un erudit în domeniu. Volumul cuprinde descrierea unor personalități de mare forță mistică și intelectuală, cu darul de a inspira bogăția cunoașterii, limpede, generoasă și de extremă concizie. O relatare onestă și dătătoare de speranță despre tradiția vie a credinței din vremurile apostolice până azi, o autentică istorie a mântuirii.“ JOHN McLUCKIEO carte vie și tandră, un portret limpede, cu rădăcini istorice și teologice, a ceea ce reprezintă Biserica pentru creștinismul ortodox și modul în care diferă de așteptările creștinilor occidentali.Folosind forme materiale (pâine și vin, agheasmă, ulei sfințit, icoane sfințite, tămâie înmiresmată) în toate modalitățile de închinare, ortodoxia celebrează faptul uimitor că Dumnezeu S-a încarnat și întrupat printre noi în timp și în spațiu. El nu este zeul spiritual abstractizat al platonicienilor, ci Dumnezeu care Se oferă credincioșilor Lui sub forma unei mese. Până în ziua de astăzi, cultul ortodox este o experiență pământeană care urcă spre o trăire duhovnicească transcendentă. Cele două nu se separă niciodată. În slujbele ortodoxe, acest fapt se constată limpede și imediat. Sunt angajate toate simțurile: psalmodiere, tămâie, lumini, icoane, relicve ale sfinților, desfășurarea actelor cultice, în deplinătatea lor — și totul sub semnul bucu­riei și al bunului-gust. Oricând intri într-o biserică ortodoxă în timpul unei slujbe, acolo domnește întotdeauna efervescența; iar dacă uneori clericii rămân o clipă nemișcați, oamenii sunt inevitabil în mișcare, fac plecăciuni, se închină, sărută icoanele, aprind lumânări. Ai sentimentul profund că Dumnezeu este în mijlocul lor, fiind însă Domnul Întrupat al harului, care a sfințit toate obiectele materiale înălțate în rugăciune. În vremurile moderne, mai mulți gânditori ortodocși au lărgit această teorie străveche a cultului stabilită de Sinodul al VII-lea și au aplicat-o pentru susținerea unei teologii ecologice mai cuprinzătoare. Așa cum icoana simbolizează maniera în care lucrurile materiale pot servi drept uși de forță către prezența divină, la fel și întreaga creație este dăruită cu harul semnelor energiei Creatorului. Astfel, în gândirea duhovnicească a ortodoxiei, nu poate să existe un „obiect profan” pur: tot ce a fost creat, și în special ființele omenești, sunt create ca taine iconice ale harului cu o putere ascunsă, cu potențialul de a străluci în transfigurarea sfințeniei și luminii lui Hristos.Ce poate oferi gândirea creștină ortodoxă omului modern din afara culturii creștine care, privind superficial slujba ortodoxă, probabil va constata ceva străin și desuet? Ei bine, întâmpinăm din nou o dificultate, care ar putea să fie depășită cu ajutorul altor Biserici, care să contribuie la interpretarea mai eficientă a valorilor ortodoxe spre uzul Occidentului. Dar gândirea religioasă ortodoxă se rotește în jurul axei personalismului. Totul decurge din faptul copleșitor că Puterea și Cuvântul și Focul divin s-au întrupat personal în timp și în spațiu: iar Dumnezeu ni s-a arătat ca slujitor al milosteniei, umil și suferind. El a marcat ortodoxia de la început până la sfârșit; din cap până în picioare. A stabilit ca scop al întregii vieți spirituale ortodoxe încercarea credinciosului de a deveni o ființă omenească — și înțelegerea că, devenind o ființă omenească, întru Hristos, credinciosul se îndumnezeiește prin harul prezenței permanente în el a Sfințeniei. Problema reală a zilelor noastre nu este că bărbații și femeile care au renun­țat la credință (au devenit atei etc.) și-au pierdut simțul divinității. Problema este că și-au pierdut simțul a ceea ce înseamnă să fii cu adevărat uman. Caracterul fundamental al ființei cu adevărat umane este conștiința generală că reprezintă o realitate transcendentă și, ca atare, profund străină și în ceea ce îi privește...