Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
John C. Maxwell

John C. Maxwell

John C. Maxwell este un celebru orator şi autor de cărţi pe teme de leadership, cărţile sale fiind vândute în 18 milioane de exemplare în lumea întreagă. E fondatorul organizaţiei nonprofit EQUIP, care a contribuit la formarea a cinci milioane de lideri din 126 de ţări. 

An de an, Maxwell ţine prelegeri pentru lideri din diverse organizaţii, companii incluse în topul Fortune 500, guverne străine, Academia Militară a Statelor Unite şi din alte instituţii impozante. 

Ca autor de bestselleruri, după cum a fost consacrat de publicaţiile New York Times, Wall Street Journal şi Business Week, Maxwell are deja trei titluri ce s-au vândut în peste un milion de exemplare: The 21 Irrefutable Laws of Leadership, Developing the Leader Within You şi The 21 Indispensable Qualities of a Leader.


Cele 5 niveluri ale leadershipului

Cele 5 niveluri ale leadershipului

Într-un limbaj extrem de accesibil și prin intermediul unor exemple concrete, John C. Maxwell ne descrie un concept testat în peste treizeci de ani de experiență profesională, ce poate fi aplicat într-o multitudine de organizații, indiferent de dimensiunea acestora. Este vorba despre cele cinci etape de leadership, autorul arătându-le cititorilor cum pot aprofunda fiecare nivel astfel încât să ajungă să aibă o influență cât mai mare în sfera în care își desfășoară activitatea, transformându-se în lideri respectați și de succes.1. PozițiaOamenii te urmează fiindcă sunt obligați.2. PermisiuneaOamenii te urmează fiindcă își doresc acest lucru.3. ProducțiaOamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru organizație.4. Dezvoltarea oamenilorOamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru ei personal5. ApogeulOamenii te urmează pentru ceea ce ești și pentru ceea ce reprezinți.„John le-a predat managerilor de la Delta cele cinci niveluri de leadership, rezultatele fiind într-un final extraordinare. Punctele de vedere și principiile valoroase pe care ni le-a transmis ne-au fost de mare ajutor – indiferent de poziția deținută –, materializandu-se în creșterea eficienței și în îmbunătățirea performanței. John este un excelent specialist în comunicare și un bun cunoscător al științei conducerii, de la care cu toții avem de învățat.“ – Ed Bastian, președinte Delta Air Lines..


4200 lei

În stoc
Cum să devii o persoană cu influență

Cum să devii o persoană cu influență

În fiecare zi întrăm în contact cu o mulțime de oameni: rude, prieteni, colegi, cunoștințe întâmplătoare. Tot ceea ce facem sau ce spunem influențează intr-o formă sau alta pe toți cei din jurul nostru. Dar oare ce impact avem asupra lor?Dacă dorința ta este să ai succes sau să ai un efect pozitiv asupra lumii cu care vii în contact, ar trebui să devii o persoană cu influență. Fără influență nu există succes. Nu are importanță care îți sunt țelurile în viață sau ce vrei să realizezi, o poți face rapid, mai eficient, iar contribuția ta poate fi de mai lungă durată dacă înveți să devii o persoană cu influență. Influența se dezvoltă în etape.Această carte este un ghid al dezvoltării abilității personale de a avea un impact pozitiv asupra vieților celor din jur, dar și asupra unor oameni pe care, poate, nu-i veți cunoaște niciodată.Poți face din cele câteva momente în care interacționezi cu vânzătorul de la magazin sau cu funcționarul de la poștă o experiență nefericită, sau poți să le aduci zâmbetul pe buze și să le umpli acea zi. Alegerea îți aparține.Deși pentru mulți oameni, ideea de integritate este depășită, ceva lipsit de importanță sau care lor nu li se mai aplică în lumea noastră grăbită, nevoia de integritate este astăzi probabil la fel de mare ca întotdeauna. Și este absolut esențială pentru oricine dorește să devină o persoană cu influență...


3900 lei

În stoc
Dezvoltă liderul din tine 2.0
În stoc
Meditaţi! Teme de gândire pentru lideri

Meditaţi! Teme de gândire pentru lideri

John C. Maxwell scrie de mai bine de 30 de ani cărţi de literatură motivaţională despre leadership. Are, actualmente, peste 50 de titluri care-i poartă semnătura şi sute de proiecte derulate împreună cu Injoy Life Club şi Maximum Impact, două organizaţii fondate chiar de el. Meditaţi! este prima carte a lui Maxwell şi reprezintă o reală sursă de inspiraţie pentru liderii de peste tot. Ediţia de faţă, aflată la a 30-a reeditare, este una aniversară. Volumul cuprinde meditaţii demne de atenţia oricărui cititor şi vizează, în mare, împlinirea noastră ca indivizi şi, desigur, ca lideri. Pentru a ilustra ideea de conducător şi potenţialul unei asemenea poziţii, Maxwell dă exemple de situaţii şi personaje biblice, care, fireşte, au trecut testul timpului. Una dintre cele mai importante idei pe care autorul o promovează se referă la atitudinea şi productivitatea omului. Atitudinea este fundamentală pentru existenţa noastră şi ne oglindeşte sinele. Iar productivitatea, roadele vieţii noastre, ţin de măsura în care ne valorificăm talentele şi abilităţile cu care suntem înzestraţi.În continuare, Maxwell discută despre potenţialul pe care-l are, neîndoielnic, fiecare om în parte. Adevărat, puţini şi-l împlinesc. Şi, în genere, numai aceia care nu se lasă intimidaţi de circumstanţele potrivnice, adică oamenii hotărâţi şi organizaţi.În final se vorbeşte despre succesul efectiv. Pentru a ajunge lideri, e de preferat să vizăm un domeniu în care să ne fie uşor să luăm decizii bune. Implicarea ne face să depăşim orice obstacol şi să nu ne pierdem din vedere ţelurile. Nimic nu e posibil fără implicare! Şi, uneori, nici fără speranţă, cum spune Maxwell în ultima secţiune a cărţii. Speranţa ne dă întotdeauna curaj să înaintăm!Această primă carte a lui Maxwell este esenţială pentru cei care trebuie să distingă… esenţialul în viaţă: liderii. Orice lider bun trebuie să aibă o gândire sănătoasă şi limpede. Trebuie să ştie ce contează şi ce nu contează în viaţă. Iar John C. Maxwell este un foarte bun profesor de leadership. Puterea oricărui om stă în armonia dintre sufletul şi cugetul lui. Meditaţi asupra celor spuse de Maxwell şi veţi ajunge un lider de primă mână!„Leadership-ul este complex şi are multe faţete: respectul impus, experienţa în domeniu, tăria de caracter, viziunea, capacitatea de a coordona, abilitatea de a lucra cu oamenii şi lista poate continua. Partea bună e că liderii nu sunt nici statici, nici rigizi în evoluţia lor. Indiferent de punctul în care vă aflaţi în acest moment, puteţi deveni mai eficient, iar cartea lui Maxwell este, neîndoielnic, un instrument bun în acest sens.” (Ultima Hora)„Practicile şi strategiile de afaceri folosite de John C. Maxwell l-au diferenţiat de ceilalţi şi l-au transformat într-un lider mondial în domeniul dezvoltării personale şi corporatiste.” (Paul Martinelli, Preşedintele programului „John Maxwell“ de certificare a trainerilor şi a oratorilor)..


2800 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă