John Holt - Promotorul educaţiei la domiciliu - homeschooling
„Tot ce spun eu în cartea acesta poate afi rezumat în patru cuvinte: Aveţi încredere în copii!” (John Holt)
Copiii învaţă cel mai bine înainte de a merge la şcoală, când „învăţatul este precum respiratul", atrage atenţia celebrul reformator educaţional John Holt. Odată intraţi în sistemul clasic de învăţământ, micii şcolari ajung repede să fie umiliţi, speriaţi şi descurajaţi. Văduviţi de dorinţa firească de a explora, ei se vor simţi copleşiţi de cerinţe fără noimă şi de testări care ignoră punctele lor forte. Vor căuta strategii de a păcăli profesorii sau se vor limita la a învăţa strict „pentru examene". Plecând de la observarea procesului natural şi fascinant în care copiii mici învaţă pe cont propriu să meargă, să vorbească sau să rezolve jocuri complicate, autorul îndeamnă părinţii şi educatorii să creeze un mediu de învăţare bazat pe încredere şi deschidere, care să încurajeze nu doar achiziţia unor fragmente din diverse teorii, dar şi dezvoltarea încrederii, răbdării şi autonomiei elevilor aflaţi la vârste fragede. Miza cărţii constă în transformarea şcolii (dar şi a căminului familial) într-un loc unde copiii să-şi poată îmbunătăţi stilul natural de gândire şi învăţare.