Julian Lawndsley a renunțat la o carieră foarte promițătoare în lumea finanțelor pentru o viață mai simplă, aceea de librar într-un orășel de pe litoralul englezesc. La numai câteva luni de când și-a intrat în noul rol, un vizitator îi tulbură tihna: Edward, un imigrant polonez care locuiește la Silverview, vila de la marginea orașului, pare să știe o mulțime de lucruri despre familia lui Julian și manifestă un interes bizar pentru funcționarea micii sale afaceri.
Când o scrisoare îi este remisă unui spion de rang înalt din Londra, avertizându-l cu privire la o scurgere periculoasă de informații, ancheta conduce spre acest orășel liniștit de pe malul mării...
Proiectul Silverview este povestea hipnotizantă a întâlnirii dintre inocență și experiență, dintre datoria publică și principiile morale personale. Cu vocea sa inimitabilă, John le Carré, cel mai mare cronicar al epocii noastre, încearcă să răspundă la o întrebare deloc ușoară: ce le datorăm cu adevărat oamenilor pe care-i iubim?
„Le Carré a fost considerat unul dintre cei mai buni romancieri de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Nu pentru că ar fi «depășit limitele romanului de spionaj», ci pentru că a ridicat nivelul jocului... Sentimentul de ambivalență morală din Proiectul Silverview este calibrat cu o finețe excepțională.“ THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW
„În Proiectul Silverview, intriga este trasată cu o iscusință criptică pe gustul celor mai exigenți cititori... Un roman scris cu farmec, o lectură foarte plăcută și un dar binevenit din trecut.“ THE WALL STREET JOURNAL
„Proza de un rafinament exemplar și intriga fascinantă scot în evidență ultimul roman al lui John le Carré, căruia Asociația Autorilor de Romane Polițiste din Statele Unite i-a decernat titlul de Mare Maestru... Este o încununare adecvată a unei cariere remarcabile.“ PUBLISHERS WEEKLY