Bestseller New York Times & USA Today.
Continuarea romanului Prăbușirea imperiului (Premiul Locus 2018).
Interdependența, imperiul interstelar al umanității, e pe marginea prăpastiei. Fluxul – calea de a călători între stele – e pe cale de dispariție, lăsând sisteme și civilizații întregi în izolare absolută.
Împăraxul Grayland a II-a e gata să ia măsuri extraordinare ca să ajute omenirea să supraviețuiască, chiar dacă cei din jurul ei cred că amenințarea e doar un mit.
În afara dezastrului iminent, există și amenințarea unui război civil dus în saloanele celor puternici, în piețe sau în lăcașurile de cult, la fel de violent ca cel dintre navele spațiale. Împăraxul și aliații săi sunt înțelepți și plini de resurse, dar la fel sunt și dușmanii lor – iar conflictul va cuprinde întreaga umanitate ca un foc mistuitor.
„Un tur de forță uluitor: John Scalzi are o imaginație explozivă și un umor care extinde granițele science fiction-ului.“
Library Journal
„După o zi în care se tot ascunsese și se furișase împreună cu mercenarii, chestiune prea supărătoare pentru a fi povestită sau chiar readusă în gânduri, Nadashe ajunse la bordul cinciarului personal al mamei sale, Poți da toată vina pe mine. Lui Nadashe i se părea o extravaganță aproape de neconceput faptul că mama ei folosea un cinciar ca să se deplaseze de la un sistem solar la altul, dar, pe de altă parte, mama ei nu locuia cu adevărat niciunde altundeva. Cinciarul era casa ei, chiar și atunci când era parcat pe orbita planetei Terhathum. Nu cobora niciodată pe planetă și nici în Basantapur, cel mai mare oraș de pe planetă. Ei bine, așa a fost înțelegerea, își zise Nadashe. Tata a luat planeta Terhathum. Mamei i-a rămas restul universului.“