Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Epicur si arta fericirii

Epicur si arta fericirii

De ce avem nevoie pentru a trăi o viață fericită?Acum mai bine de două mii de ani, filosoful grec Epicur a oferit un răspuns aparent simplu: avem nevoie doar de plăcere.Astăzi tindem să asociem cuvântul „epicurism“ cu aprecierea unor mâncăruri sau vinuri bune și cu o indulgență decadentă. Însă, precum afirmă filosoful John Sellars, aceste concepții sunt total opuse ideii vieții plăcute dezvoltate de Epicur și de discipolii săi, care erau mai preocupați de plăcerile mentale și de evitarea durerii. Scopul acestora, pe scurt, era o viață trăită în liniște.În acest volum, Sellars ne poartă prin istoria epicurismului, de la grădina secretă de la marginea Atenei antice la străzile Romei, arătându-ne cum această filosofie ne poate ajuta să redescoperim fericirea, prietenia, natura și existența în această lume. „În acest volum concis și elocvent, John Sellars ne poartă prin fundamentele argumentelor epicurismului cu o claritate minunată, distilând esența unei filosofii străvechi care atinge puncte sensibile în vremurile noastre tulburi. Este un ghid exemplar pe care îl recomand.“ David Konstan, profesor la Universitatea din New York„Nu este numai o introducere excelentă în istoria filosofiei lui Epicur, ci și un ghid foarte util pentru a face față anxietății în epoca modernă.“ The Idler„Sellars expune abil ideile lui Epicur [...], iar cunoștințele sale despre texte epicu reice grecești și latine sunt însemnate.“ The Guardian„Lucid și academic.“ The Telegraph..


2790 lei

În stoc
Lectii de stoicism

Lectii de stoicism

Care sunt lucrurile pe care le poți controla în viață?Ce faci atunci când nu ai certitudinea că sorții vor fi în favoarea ta?Ce ne poate învăța stoicismul despre conviețuire?În ultimii ani, stoicismul a revenit în atenția noastră. Dar care erau credințele stoicilor? În acest volum, filosoful John Sellars strânge laolaltă idei-cheie propuse de trei mai stoici romani – Seneca, Epictet și Marcus Aurelius – și detalii despre viețile lor fascinante, pentru a ne dovedi că ne pot fi de mare folos astăzi.Într-un text alert, Sellars ne arată cum au influențat scrierile acestor trei stoici cititori de-a lungul timpului, prin abordarea unor probleme perene de care se lovește oricine. Operele lor, în esență, sunt despre cum să trăiești – cum să îți înțelegi locul în lume, cum să acționezi când lucrurile nu merg bine, cum să-ți gestionezi emoțiile și cum să te comporți cu ceilalți.Un volum revelator, Lecții de stoicism este un ghid atent gândit în filosofia unei vieți cu adevărat valoroase. În mai puțin de o sută de pagini, acest volum prezintă clar aspecte-cheie ale stoicismului. Într-o proză concisă, Sellars ne îndeamnă să devenim oameni mai buni, mai fericiți, concentrându-ne asupra deciziilor raționale.“ Tim Whitmarsh, The Guardian„Accesibilă și captivantă.“ Roger Cox, The Scotsman„Excelentă [...] Sellars ne oferă o rela tare lucidă și accesibilă despre ce înseamnă stoicismul ca stil de viață și cum putem să-l punem în practică [...] Este nevoie de un adevărat talent pentru a acoperi un domeniu atât de vast fără a fi superficial.“ Nigel Warburton, autor Mică istorie a filosofiei„Expert și captivant, John Sellars prezintă lecții despre stoicism incredibil de relevante azi. Pornind de la mari autori stoici romani, ne oferă informații despre cum să ne gestionăm emoțiile, cum să facem față greutăților și morții. Este un volum care dovedește de ce stoicismul este filosofia vremurilor noastre.“ A.A. Long, autor Epictetus: How to be Free (Epictet: Cum să fii liber)..


2790 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă