Fără îndoială că programarea neurolingvistică a devenit astăzi, în multe cercuri sociale și profesionale, mai populară decât psihologia clasică sau psihanaliza. Dar cu ce contribuie ea la îmbunătățirea performanțelor și a stării de spirit generale?
Joseph O'Connor și John Seymour prezintă, cu onestitate și cu o capacitate de sinteză impresionantă, o multitudine de subiecte și de tehnici abordate de NLP de-a lungul deceniilor. NLP-ul se bazează pe ultimele descoperiri din domeniul psihologiei: de fapt, e vorba despre tehnici străvechi de transformare a personalității (meditație, vizualizare etc.), al căror sens științific a fost clarificat abia de jumătate de secol încoace. Dar autorii ne avertizează că nu e chiar atât de simplu, că totul trebuie gândit și aplicat contextual, ținând cont de scopurile și idealurile fiecăruia.
Dincolo de caracterul ei explicativ, Introducere în NLP este o invitație la înțelepciune, echilibru și bună măsură în toate. Fiindcă, odată ce pătrunzi în tainele tehnicilor prezentate aici, înțelegi că ești parte dintr‑un întreg, că succesul durabil vine doar din comunicarea și conviețuirea armonioasă cu ceilalți.