Personajele principale ale investigației lui Ronson - fundamentaliști islamici, neonaziști sau membri ai Ku Klux Klanului - au în comun convingerea că lumea este condusă de o societate secretă, dintr-o cameră aflată nu se știe unde. Fără să scape din vedere efectele fanatismului acestor oameni, jurnalistul britanic încearcă să găsească acea presupusă societate învăluită în mister, sau cel puțin să înțeleagă de unde vine credința lor că istoria e o imensă conspirație.
În călătoria lui, Ronson ajunge să fie urmărit de bărbați cu ochelari fumurii, să fie demascat drept evreu într-o tabără de antrenament jihadistă sau să vadă directori de multinaționale și diverși politicieni participând la un bizar ritual păgân în pădurile din nordul Californiei.