Joseph Delaney este un fost profesor de engleză care locuieşte în Lancashire, Marea Britanie. Are trei copii şi şapte nepoţi şi este un orator desăvârşit, gata oricând să participe la conferinţe sau lansări şi prezentări de carte în biblioteci şi librării.
Casa lui se află în inima teritoriului duhurilor, iar în satul său sălăşluieşte un duh rău, numit Cel-care-îţi-bate-la-uşă, care a fost însă imobilizat sub treapta unei case de lângă biserică.
Ideile pentru întâmplările povestite de Joseph Delaney vin de multe ori din poveştile şi legendele locale despre stafii şi vrăjitoare.
În 2006, scriitorul britanic a fost recompensat cu prestigiosul premiu Hampshire Book Award, pentru romanul Ucenicul Vraciului, prima carte din seria Cronicile Wardstone.