Un om obișnuit irosește cam 40 de zile pe an pentru a compensa lucrurile pe care le-a uitat. O astfel de persoană era și jurnalistul american Joshua Foer... până în 2005, când a asistat la Campionatul de Memorare al Statelor Unite cu intenția de a scrie un articol pentru o revistă. Fascinat de performanțele „atleților minții“, a început să se antreneze în tehnici de memorare, ajutat de Ed Cooke, un tânăr maestru european. A ajuns să stăpânească metode vechi de mii de ani – precum palatul memoriei – folosite de Cicero și de alți mari oratori ai Antichității, dar și de învățații Evului Mediu. După numai un an, Foer a devenit campionul la memorare al SUA, uimind o lume întreagă.
Cartea de față este povestea transformării sale dintr-o persoană obișnuită, care uită unde a pus cheile de la mașină (sau chiar mașina), într-un as al memorării, capabil să rețină ordinea cărților dintr-un pachet de joc în cinci minute și să spună pe de rost sute de zecimale ale numărului pi. Scrisă cu mult umor și cu inteligență, cartea este o pledoarie pentru redescoperirea lumii în care trăim și pentru autodepășire.