Cele mai multe relații amoroase încep printr-o poveste de dragoste – la vie en rose, când și unul și celălalt își pun ochelarii cu lentile colorate, prin care totul pare minunat, fantastic. Treptat, lentilele se mătuiesc, se formează pete: „El iar a adormit fără să-mi arunce o privire măcar!”, „Ea e din nou crizată, vrea s-o ajut la curățenie, de parcă n-aș munci toată ziua!” Astfel de reacții și gânduri sunt inevitabile. Apar în orice cuplu după un anumit timp de conviețuire, însă important este ce facem mai departe: le transformăm într-o avalanșă în stare să măture tot sau ni le asumăm și le explorăm pentru a ieși toți trei supraviețuitori de acolo: eu, tu și relația noastră?
Pornind de la teoria atașamentului și bazându-se pe numeroase exemple din propria cazuistică, Julie Menanno arată cum vechile tipare de atașament din copilărie se manifestă și în relația adultă, transformându-se într-un ciclu negativ și influențându-se reciproc. Pentru a le contracara și a construi o iubire securizantă, soluția constă în asumarea propriei vulnerabilități: prevenirea sau întreruperea ciclului negativ atunci când apare, conectarea cu partenerul, reparația.
