În mai 1997, Julien Green începe un nou roman: „Mă urmăreşte o imagine. Aşa îmi apare o carte: mai întâi, un personaj, un peisaj, dar nu pot începe decât atunci când aud sunetul - ca un film mut care descoperă vorbele.
În mai 1997, Julien Green începe un nou roman: „Mă urmăreşte o imagine. Aşa îmi apare o carte: mai întâi, un personaj, un peisaj, dar nu pot începe decât atunci când aud sunetul - ca un film mut care descoperă vorbele. De data aceasta, e vorba de un tânăr de douăzeci de ani care se află în colţul unei străzi din Paris, stă nemişcat şi, dintr-odată, urlă: «Râşniţă nebună!»...”
Este povestea unei dedublări, a unui vis care te poartă în spaţiu, mai repede şi mai departe decât orice drog. Oare viaţa e vis? La fel şi timpul?
La ceea ce Julien Green numeşte „romanul" său se adaugă alte şase povestiri despre destinele neîmplinite ale unor fiinţe însingurate: domnişoare bătrâne care-şi ascund amintirile în obscuritatea silenţioasă a caselor albe, tineri hăituiţi de prezenţa unor dubli, jumătate reali, jumătate onirici, personaje prinse în propriile vise, chinuri ale unor inimi prea fragile, răvăşite de plictisul de a trăi şi de frica unei existenţe banale.