Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars

Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars

Alexandra Furnea
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv din București a izbucnit un incendiu, în timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din România postdecembristă. Alexandra Furnea avea 27 de ani când a fost rănită în Colectiv. Această carte este mărturia ei despre noaptea incendiului, despre experiența în Spitalul de Arși din București și despre consecințele corupției și nepăsării.

„Jurnalul lui 66 s-a născut din dorința și nevoia de a spune adevărul despre incendiul din clubul Colectiv și despre ceea ce i-a urmat. Am vrut să vă ajut să înțelegeți că am fost – și ați fost – mințiți atunci când ni s-a spus că „avem tot ce ne trebuie“. Mi-am dorit să știți de ce atât de mulți dintre noi au murit în spitalele nevindecării. Am încercat să descriu felul în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am scăpat din acele sălașuri ale suferinței. Am ținut să vă am alături în drumul anevoios, niciodată încheiat, spre recuperare. Căci viața nu a mers înainte după tragedie, ci s-a oprit acolo, în cenușa din container, și a fost înlocuită cu o altă existență, într-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale și operații. Am sperat că voi izbuti să vă fac să trăiți alături de mine toate acestea pentru că doar împreună putem să dăm sens și coerență ororilor din acele zile și din anii care le-au urmat. Și, nu în ultimul rând, nădăjduiesc că vă veți regăsi în patimile mele, ca victime ale corupției, din cauza căreia aproape fiecare român are un Colectiv al său. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015 și după aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care îl las României, în speranța că, într-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile.“ — ALEXANDRA FURNEA


Etichete: Jurnalul lui 66, Noaptea in care am ars, Alexandra Furnea, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.