Doliul dureaza doi ani, ii repeta prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt cand el incearca sa depaseasca suferinta provocata de moartea aceleia care i-a dat viata. Fiul documenteaza, in tulburatoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani in care parcurge drumul de la deznadejde la constientizarea datoriei de a fi fericit - singura cale de a-si omagia mama. Doi ani in care deapana amintiri de-o viata, traieste si inregistreaza curajos sentimente contradictorii, momente-cheie si clipe de cumpana. Penduland intre evocarea trecutului fericit si consemnarea prezentului, cu realitatile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transforma experienta mortii intr-o pledoarie pentru viata.
Un scriitor nu poate reinvia pe nimeni, dar poate da viata prin cuvinte. La doi ani de la disparitia mamei sale, autorul se hotaraste sa-si transforme jurnalul doliului in carte - o carte in care nu vorbeste despre el, ci despre noi, noi toti, care trebuie sa infruntam, mai devreme sau mai tarziu, pierderea parintilor. Sa dai nume durerii, sa trasezi apoi un drum spre lumina, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier il poate face cititorilor sai? - Le Pelerin
Un text superb, care merge dincolo de intim. - Pages
O carte emotionanta, presarata cu ganduri si maxime pline de miez despre doliu, despre pierdere. - Le Figaro
Aceasta poveste magnifica nu vorbeste numai despre el, ci despre ei, un fiu si mama sa, legati printr-o dragoste simbiotica. - Dimanche (Belgia)
O poveste de o infinita autenticitate, coplesitoare. - Femme Actuelle
Emotionant, autentic, revigorant. - Le Soir
