Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jurnalul unui cititor

Jurnalul unui cititor

Gabriel Brebenar
  • 2400 lei
Stoc epuizat

Wishlist
Premiul Milan Kundera Poate fi viaţa înfruntată doar cu o carte în mână? Anibalector, „cititorul din peşteră“ al lui Rui Zink, există în varianta românească. Numele lui e Gabriel Brebenar, iar peştera în care citeşte poartă numele Basarabasa, un sat aşezat în inima Ardealului, nu departe de Brad. Gabriel Brebenar a împlinit de curând 32 de ani. Studii: Facultatea de Filozofie din Timişoara. După doar un an de profesorat, renunţă şi se întoarce în satul natal. Aici nu face decât două lucruri: coseşte şi citeşte. De fapt, citeşte ca şi cum ar cosi. Cam o carte pe întinsul fiecărei zile. Zeci de mii de pagini în câţiva ani. Este, cum singur îşi spune, „un cititor hedonist“, o întrupare borgesiană a lectorului ideal: „Citesc, nu studiez.“ Şi atunci cititul devine un mod de viaţă, iar Gabriel Brebenar, în căutarea unui sens de viaţă, devine Cititorul. Marile opţiuni existenţiale sunt la el opţiuni de lectură. Fireşte, jurnalul unui asemenea om nu poate fi decât „jurnalul unui cititor“. Unul care, vorba lui Anibalector, trebuie, ca şi autorul, să aibă stil. O soluţie la îndemâna oricui vrea să depăşească marasmul lumii de azi.

Etichete: Gabriel Brebenar, Jurnalul unui cititor, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.