Khaled Hosseini

O poveste spusă de-a lungul mai multor generații, care gravitează nu doar în jurul părinților și copiilor, dar și a fraților și surorilor, a verilor și a tuturor celor ce au grijă de ceilalți, Și munții au ecou explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înșală, surprind și se sacrifică unii pentru ceilalți atunci când con­tează cel mai mult. Urmărind diversele personaje și rami­ficațiile vieților acestora, alegerile și iubirile fiecăruia de-a lungul mai multor generații, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoționantă, mai complexă și mai puternică cu fiecare pagină parcursă.Și munții au ecou este un roman incitant și provocator, arătându-ne felul în care autorul înțelege în profunzime legă­turile și acțiunile care ne definesc și ne modelează viețile și, în final, ce înseamnă să fii om...

În același stil fermecător, inconfundabil, care a făcut din Vânătorii de zmeie un bestseller internațional, Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacri­ficiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitu­dinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani - ocupația sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil și teroarea instaurată de regimul taliban –, două femei foarte diferite descoperă cât de mare este puterea dra­gostei și ce orori pot fi îndurate în numele ei. ..

„În Kabul, frica domnește peste tot, pe străzi, pe stadi­oane, în piețe, face parte din viața noastră de aici, Amir aga. Zilele trecute, am însoțit-o pe Farzana jan la bazar să cumpere niște cartofi și naan. L-a întrebat pe vân­zător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Așa că ea a întrebat mai tare și, din senin, un tânăr taliban s-a repezit și a lovit-o cu un băț peste picioare. A lovit-o atât de tare încât a căzut jos. Țipa la ea și o blestema, spunând că Ministerul Viciului și al Virtuții nu le permite femeilor să vorbească tare. Câteva zile bune a avut o vânătaie mare, roșie, pe piciorul lovit. Și eu ce altceva puteam să fac, decât să stau și să mă uit cum soția mea este bătută? Dacă m-aș fi luptat, câinele ăla ar fi băgat bucuros un glonț în mine, fără să clipească! Și atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu?” ..

„Scumpul meu băiat, îţi văd profilul scăldat de razele lunii la scăpătat, genele, delicat conturate, ca într-o caligrafie, îngreunate de un somn neprihănit.– Ia-mă de mână! ţi-am zis. N-o să păţeşti nimic!”..