Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
La apa Vavilonului

La apa Vavilonului

Monica Lovinescu
  • 5900 lei
În stoc

Wishlist

La sfârșitul anilor ’90, pornind de la jurnalul său ținut încă din adolescență, Monica Lovinescu a reconstituit o întreagă lume: lumea secolului care tocmai se încheia. S-a născut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe în literatura română, un volum care restituie mulțimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai frământate – Bucureștii copilăriei și tinereții, instaurarea comunismului în România, exilul parizian și apoi colaborarea la postul de radio Europa Liberă. Tabloul zugrăvit de autoare se alcătuiește deopotrivă din portrete și din atmosfera care le înconjoară, din întâmplări și din semnificațiile pe care le dezvăluie. Mai presus de toate însă, amintirea este străjuită de o înaltă conștiință morală, aceeași care a ținut trează, în sufletele ascultătorilor săi „pe unde scurte“, deopotrivă speranța că normalitatea este cu putință și ideea că ea nu poate fi decât rodul unei necurmate lupte. Este și legatul cel mai însemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite nouă, celor de azi.

„Deseori, ne îndreptam direct spre casă, unde aveam întâlnire cu semenii noştri întru obsesii şi puneam imposibilul la cale până la orele ce începeau de drept să aparţină dimineţii. Când dormeam? Nu sabotăm somnul cum o făcuse «adolescentul miop» al lui Mircea Eliade. Ne organizăm însă o viaţă de-a-ndoaselea cu culcări matinale şi trudnice treziri pe la orele când alţii prânzesc, şi cu zilele astfel dislocate. Dislocaţi nu eram şi noi, trăind la Paris şi visând în România? Zilele mele au fost totdeauna fără dimineţi.

Când ţi-o îngăduiau şi prietenii, şi filmele, şi concertele, noaptea era şi cea mai prielnică scrisului şi cititului. Nu pentru tine, îţi interzici acest fabulos egoism. Urma lecturilor nu există în aceste pagini, fiindcă a fost trasată în texte critice menite difuzării radiofonice asupra literaturii din ţară… Totdeauna lenea mi s-a părut un păcat sau, cum scriu Sfinţii Părinţi, lenea îmi era «îngrijorată». Din fericire, n-aveam timp de ea.“ — MONICA LOVINESCU


Etichete: La apa Vavilonului, Monica Lovinescu, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Jurnal inedit 2001–2002

Jurnal inedit 2001–2002

Monica Lovinescu


3570 lei

O istorie a literaturii române pe unde scurte 1960–2000
Jurnal esențial 1981–2002

Jurnal esențial 1981–2002

Monica Lovinescu


6700 lei

Jurnal esențial 1981 - 2002

Jurnal esențial 1981 - 2002

Monica Lovinescu


5900 lei

O istorie a literaturii române pe unde scurte

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.