Ajungem tot mai des la concluzia că timpul valorează mai mult decât orice avere. Iar dacă în privința banilor apelăm la sfaturile unor economiști, cu timpul e ceva mai complicat. Vestea bună este că și în acest domeniu există experți. Laura Vanderkam se numără printre cei mai buni, iar cercetările ei pornesc de la demascarea așa-numitelor soluții eficiente de care sunt pline rețelele de socializare.
Dacă, de pildă, prin „trăiește clipa“, cineva înțelege că n-ar trebui să-i pese de trecut sau de viitor, greșește.
Scrisă pe un ton relaxat și plin de umor, cartea îți va schimba felul în care percepi timpul liber și te va învăța să-l obții mai des și să-l folosești astfel încât să fii fericit. Și, pe lângă argumentele bazate pe date științifice, ar trebui să ții cont de faptul că Vanderkam vorbește din proprie experiență. Fiindcă nu doar că lucrează mult și intens, dar are și cinci copii.
Așadar, dacă ea a reușit să-și găsească timp liber, poți și tu.