Copacul cu frunze de caiet

„Prima noastră iarnă a trecut fără zăpezi majore. În primăvară, prin martie, abia ieșiți la soare, am dat o fuga până la mare. O nebunie de o zi, cât să vedem dacă valurile trag tot la mal, în cuibul lor din țărm. Nimic nou și totuși atât de incitant. Călători prin semi-pustietatea blanda și odihnitoare a plajei. Prin dulcea sfârșeală în care ne plimbam într-un landou de nori albicioși tras de un zefir molcom. Și a soarelui care încă nu-și terminase recensământul melcilor și al scoicilor azvarlite pe plajă de valurile nebune care au fost. Așa că l-am ajutat și noi dar, omenește vorbind, am obosit și apoi ne-am iubit...”