Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana s-a dus din casă cu cărți și grădina. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi de vara” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a adăugat pe scriitoarea Adina Keneres și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes. Culmile și abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărțîi lui Soljenițîn „O zi din viață lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare e pledoaria pentru miracolul viețîi a unei femei care și-a purtat sarcina, a născut și și-a ocrotit fetiță în închisoare.
Viață și amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel în panteonul memoriei exemplare de care se ține seama în evocarile și judecățile asupra secolului XX și momentelor sale de fractură istorică.
Ultima oară când am vorbit cu Ioana Berindei, noutățile se legau de recunoașterea harului sau de povestitoare. Publicase de curând, în revista Cultură, o evocare intitulată „Memoria calului” și primea într-una felicitări. O veste bună îi adusesem și eu. O scenarista franțuzoaică îi propunea să devină eroina unui documentar, împreună cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu și fosta deținută politic în circumstanțe asemănătoare. Voi vorbi fără părtinire și fără ura, spunând adevărul, a acceptat Ioana.
Dar Îngerul ei s-a grăbit să-i petreacă sufletul prin vămi.
