Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu

Cartea pornește de la un document de excepție descoperit în arhivele fostului regim comunist (păstrate la Arhivele Naționale Istorice Centrale): agenda zilnică de întâlniri a Elenei Ceaușescu în 1989. Bazându-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat și din partid, ci și întreaga rețea a puterii în ultimul an al comunismului românesc. Cu ajutorul lucrărilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central și al memoriilor unor foști înalți demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an întreg din viața Elenei Ceaușescu. Asistăm astfel la transformarea savantei de renume mondial în „sinistra soție” a „odiosului dictator”.

În 1989, puterea din România apărea ca un balaur cu două capete. Când își ținea discursurile, Nicolae Ceaușescu întorcea privirile către soție ca și cum ar fi căutat aprobarea pe fața ei. Evita chiar luarea unei decizii fără consultarea prealabila a consoartei, de teamă ca nu cumva să-l critice după aceea. Prin șeful Cancelariei CC, Tovarășa instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, președintelui României ori comandantului suprem al forțelor armate.

Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia să treacă mai întâi pe la ea. Și-a ferit mereu bărbatul și de influențele subalternilor direcți ori mai îndepărtați. Și s-a îngrijit să ajungă grabnic în biroul lui de fiecare dată când afla că vreunul dintre colaboratorii apropiați intrase acolo. Elena Ceaușescu a devenit astfel „marele filtru instituțional al președintelui României”. Și, prin nemărginita posibilitate a rotirii, promovării, eliberării din funcții și sancționării membrilor nomenclaturii, Tovarășa a devenit mai temută decât Tovarășul.