Primul roman din seria Jack Reacher
„Violent și visceral." - The Denver Post
Când Jack Reacher hotărăște să coboare din autobuz în Margrave, un orășel liniștit din Georgia, își închipuie că singurul lui motiv e să viziteze locul unde a murit marele chitarist de blues Blind Blake. E o zi ploioasă și tot ce vrea e să găsească un restaurant unde să mănânce și să bea o cafea.
Dar în Margrave tocmai s a produs prima crimă din ultimii treizeci de ani. Iar Jack Reacher, străinul venit de curând în oraș, devine primul suspect. Așa că, la nici jumătate de oră de la sosire, este reținut și dus la închisoare. Cum urmează și alte crime, poliția e nevoită să
accepte că a arestat pe cine nu trebuia.
După eliberare, sprijinit de doi detectivi convinși de nevinovăția lui, Reacher, fost polițist militar, începe să investigheze pe cont propriu crimele din Margrave. Pe măsură ce descoperă indiciile care îl vor conduce la făptași, Reacher devine ținta unei echipe de ucigași care vrea să l elimine.
Dar și au ales greșit ținta.
"Capcana Margrave îmbină suspansul la cele mai înalte cote cu acțiunea trepidantă. Reacher e un erou excelent construit: puternic, taciturn și totuși vulnerabil." – People
"Un stil excelent și o intrigă ingenioasă, cu scene de o violență brutală, descrise în detaliu, care inspiră groază și creează un suspans continuu." - The New York Times
"O poveste foarte complexă, cu pericole la fiecare pas și cu suficiente cadavre cât să l facă să zâmbească încântat pe un antreprenor de pompe funebre." - Kirkus Reviews