Andrew Lang (1844-1912), specialist în studii clasice, povestește în această carte, pe înțelesul tuturor, episoade din epopeile homerice Iliada și Odiseea. Cititorul află lucruri pasionante despre Elena din Troia, despre războiul dintre ahei și troieni, cu luptele lui sângeroase, în care se înfruntă Ahile, Menelau și Hector, dar și despre lungă călătorie întreprinsă fără voie de Ulise după cucerirea Troiei, înainte de a ajunge acasă, în Itaca.
Cartea mai conține poveștile isprăvilor unor eroi precum Tezeu, Iason și Perseu și ne poartă în preajma unor personaje fabuloase - Minotaurul din Cretă și gorgonă Meduză, cea ale cărei priviri te impietreau - sau pe meleaguri îndepărtate, în căutarea Lanii de aur.
Cartea conține și frumoase ilustrațîi alb-negru.
Fragment din carte:
„— Ascultă-mă, fiica a lui Zeus, fecioara protectoare, ascultă-mă acum, căci mai înainte, când mă chinuiam pe mare, ți-ai întors față de la mine. Ajută-mă să fiu primit cu milă de feaci.
Atena l-a auzit, dar nu i s-a arătat, căci se temea de fratele tatălui ei, Poseidon, care era furios pe Ulise și jurase că îl va împiedică să se întoarcă acasă.
Ulise a așteptat lângă templu o vreme, apoi, socotind că Nausicaa și slujitoarele ei au ajuns acasă, a pornit la drum și a intrat în cetate, minunandu-se la vederea portului, plin de corăbii, și a zidurilor puternice. Luând înfățișarea unei copile, Atena îi ieși înainte și se oferi să-l conducă la palatul regelui Alcinou și al reginei Arete. I-a spus că această era înțeleaptă și bună, iar cuvântul sau avea greu-tate în cetate. Zeiță l-a Învăluit pe erou într-o ceață deasă, că să nu fie văzut de locuitorii cetățîi, și astfel a ajuns la palat, ale cărui ziduri de aramă străluceau în lumina soarelui. în sala cea mare se aflau numeroase statui de aur înfățișând câini și tineri cu torțe în mâini, luminand încăperea și mesele încărcate de bucate. Palatul era Incon-jurat de grădini minunate, cu pomi Încărcați de fructe, udate de două izvoare. Ulise a admirat, uluit, grădina, apoi a trecut, nevăzut de nimeni, prin sala și a îngenuncheat la picioarele reginei Arete, implorând-o să îl trimită cu o corabie în țară lui.
Pe masă i-au pus mâncare și vin, iar Alcinou a spus că străinul, oricine ar fi, trebuie primit cum se cuvine. Ceilalți oaspeți au plecat, iar Arete a recunoscut hainele pe care le purta Ulise, care erau țesute de ea, și l-a întrebat cine era și de unde avea veșmintele. El i-a povestit cum naufragiase și cum Nausicaa îi dăduse mâncare și îl îmbrăcase cu hainele spălate la rău. Regina Arete a spus atunci că s-ar fi cuvenit că Nausicaa să îl aducă ea însăși acasă.
— Te rog, nu o învinovăți pe copila, o imploră Ulise. I-a fost rușine și teamă că părinților ei nu le va face plăcere să o vadă venind acasă însoțită de un străin.”
