Se estimeaza ca, anual, intre optzeci si nouazeci de milioane de copii primesc un set LEGO si pana la zece milioane de adulti isi cumpara unul pentru ei. LEGO este insa mai mult decat un numar coplesitor de caramizi din plastic ce pot fi asamblate in nenumarate moduri, este o viziune despre ceea ce inseamna jocul pentru omenire. Folosind documente inedite provenite din arhiva companiei si interviuri in exclusivitate cu membrii familiei fondatoare, Jens Andersen reface istoria ascensiunii spectaculoase a LEGO plecand de la evenimentele care au precedat infiintarea in 1932, la Billund, in Danemarca, si pana in zilele noastre. Este drumul de la un modest atelier de tamplarie la o fabrica de jucarii, de la o afacere locala la una nationala si, mai apoi, la una globala, cu toate succesele, dar si cu esecurile si perioadele de stagnare, precum si cu modul in care, prin inovare si creativitate, au fost depasite. In 2022, la nouazeci de ani de la infiintare, grupul de firme care reprezinta brandul LEGO este evaluat la aproape unsprezece miliarde de euro si este producatorul de jocuri si jucarii numarul unu la nivel mondial - o evolutie fulminanta a unei afaceri care, de-a lungul anilor, in profida crizelor si a tensiunilor inerente, a ramas in proprietatea familiei fondatoare.
Cartea aceasta spune povestea modului in care familia mea a construit brandul LEGO. - Kjeld Kirk Kristiansen, fost presedinte si director executiv al grupului, din a treia generatie a familiei fondatoare
O lectura obligatorie pentru toti fanii LEGO. - Blocks