Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Let's Do It, Romania!

Let's Do It, Romania!

  • 5000 lei
În stoc

Wishlist

„Let’s Do It, Romania! mi s-a părut de la început șansa de a putea face ceva la nivel mare, ceva care să conteze, care să facă o schimbare.” (Cabral)

„În timp ce ne spunem mereu și mereu că țara a devenit tot mai bună de plecat din ea, dovada celor zece ani de Let’s Do It, Romania! ne poate reaminti că suntem destui cei care vrem frumosul, corectul, curatul și, mai ales, că putem mișca lucrurile în direcția la care visăm.”  (Amalia Enache)

„De câte ori avem ocazia sau șansa să vedem în țara noastră oameni care să propună și să provoace să se petreacă ceva, fără să aștepte ca, alții să acționeze în locul lor? Toate astea pentru un, bun comun, nu unul personal. Pentru un efect de care se pot bucura generații, nu doar familiile noastre. Eu am văzut asta extrem de rar, iar atunci când cei de la Let’s Do It, Romania! mi-au povestit despre ideea lor,am intrat în lumea lor cu speranța că, om cu om, vom fi parte din procesul de vindecare sau de „hrănire“ a acelor părți frumoase ale poporului nostru: generozitatea, creativitatea, prietenia, solidaritatea, toleranța și iertarea. Let’s Do It, Romania! nu face curățenie doar pe teritoriul țării, ci și în spiritul oamenilor care o locuiesc. România este o lume, nu doar o țară. Iubește lumea.” (Cornel Ilie)

  • Autor:
  • Editura CURTEA VECHE
  • ISBN: 9786064402660
  • Număr pagini: 188
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Let's Do It, Romania, Editura Curtea Veche, Reducere, Carte, Autor, Online, În afara colecțiilor, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Ani-lumină

Ani-lumină

Brian Clegg


4000 lei

Mensa. Enigme logice

Mensa. Enigme logice

Această carte conține o colecție ingenioasă de peste 150 de jocuri ale minții pentru a-ți testa inte..


2490 lei

Matematica în 30 de secunde

Matematica în 30 de secunde

Richard Brown


4990 lei

Puzzle din lemn cu cifre

Puzzle din lemn cu cifre

Jocul contine 25 piese ce se extrag si repozitioneaza de nenumarate ori. Este de ajutor pentru dexte..


3600 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.