„Avem, în sfârşit un manual de limite în limba română! Cât de important e să ne găsim vocea care ştie să spună NU în faţa unui adult sau în faţa copilului nostru!“ – Ioana Chicet-Macoveiciuc – coordonatoarea colecţiei Educaţie cu blândeţe
Am fost crescuţi, majoritatea, cu Faci asta pentru că aşa spun eu, cu limite neexplicate, unele absurde sau fără sens. Știm sigur că vrem ca relaţia cu copiii noştri să se bazeze pe comunicare, adevăr şi cooperare. Știm, de asemenea, că limitele sunt extrem de importante.
Dar cum le alegem? Cum ştim sigur care e o limită bună?
Cum le comunicăm şi, mai ales, ce facem când copilul nostru încalcă limitele? Cum le păstrăm pe poziţie, ferme, conştiente, puternice şi totodată pline de respect?
Míriam Tirado, expert parental, ne ajută să înţelegem propria relaţie cu limitele care ni s-au pus (sau dimpotrivă), să ne formulăm propriile NU-uri şi să le aşezăm în relaţia copilului cu lumea astfel încât relaţia noastră să fie una tot mai solidă, iar a lui cu ceilalţi şi cu propriul sine să se construiască firesc şi sănătos.