Liviu Rebreanu

„Nuvelele îl anunță oarecum pe viitorul romancier și sub raportul artei compoziției. Nu se fac nicăieri lungi și obositoare introduceri în vederea pregătirii conflictului, nici descripții suplimentare menite să completeze ceea ce conflictul propriu-zis al nuvelei nu poate scoate la iveală. Personajele apar din primele rânduri în plin zbucium sufletesc […], iar în momentul final, fixând un punct maxim al intensității dramatice, se lipsește de orice explicații ulterioare […]. Aceste calități ale artei sale, Rebreanu le va dezvoltă considerabil în marile lui române sociale, Ion, Răscoala și Pădurea spânzuraților, lucrări care constituie piatră de temelie a romanului românesc.” (Ovid S. Crohmălniceanu)..

Cuprins: Proza scurtă a lui Rebreanu: lecția varietății. Tabel cronologic. Glasul inimii; Ofilire; Răfuiala; Domnul Ionică; Dintele; Nevasta; Ocrotitorul; Strănutarea; Cearta; Idila de la țară; Cuceritorul; Hora morții; A murit o femeie; Cuibul visurilor; La urma urmelor; Dincolo; Războiul; Divorțul; Umbre; Alibi; Baroneasa; Zevzecul; Vremuri războinice; Întâiul gropar; Cinema; O scenă; Ițic Ștrul, dezertor...

Un fragment dintr-o convorbire cu Felix Aderca publicată în 1926 arată fără dubii că Liviu Rebreanu a ales să scrie în limba română şi să devină mare scriitor al literaturii române mai degrabă sub presiunea forţelor interioare ce ţin de abisul psihologic decât determinat de împrejurări exterioare. Alegerea a însemnat totodată un efort intens de automodelare căci prima încercare demiurgică e chiar luarea în stăpânire a limbii sale materne. Sublinierile din pasajul următor reliefează aspectele multiple ale crizei de identitate trăite şi depăşite de Liviu Rebreanu.„Dar nici ofiţer n-am simţit că voi fi... Eu eram scriitor. Am scris şi publicat nenumărate nuvele în ungureşte şi nemţeşte şi am scris poate o sută de piese de teatru. Ori de câte ori vedeam un spectacol, scriam şi eu o piesă. Întoarcerea spre literatura şi cultura română s-a făcut aproape fără să-mi dau seama. A fost poate ceva care n-a întrebat raţiunea. Ţin minte o întâmplare de pe atunci caracteristică şi revelatoare. Făcusem în grup şcolăresc o excursie la Viena. Când trenul a trecut frontiera Ungariei, elevii s-au sculat în picioare şi au cântat un imn patriotic. Eu n-am avut acest îndemn. Am rămas pe locul meu, tăcut. N-am fost bătut, cum ar fi fost firesc, dar am fost boicotat.Româneşte ştiam, dar atât de puţin, încât mi-a fost ruşine când o familie de români din vechiul regat mi-a ieşit înainte cu voioşie să-mi vorbească, pe puntea unui vapor, pe Dunăre, în Ungaria, aflând că sunt român.Mi-am dat seama că nu voi putea niciodată scrie româneşte fără o adâncire a limbii noastre, fără o revenire la izvoarele ei cele mai curate.Şi am luat pe Creangă. Am înţeles foarte puţin. Am vrut să citesc pe Caragiale dar n-am putut înţelege nimic. Am reînvăţat limba românească aşa cum înveţi orice altă limbă, vorbind şi scriind în caiete cu teme şi extrase”. (Jurnal I, pag. 376-377)Rebreanu va recunoaşte până la sfârşit, după ce el însuşi devenise marele romancier, că un singur înaintaş rămâne neîntrecut şi va rămâne întotdeauna: Caragiale.Conştient sau involuntar, Rebreanu scrie una din cele mai zguduitoare pagini despre drama evreilor din centrul şi răsăritul Europei Centrale, prinşi în conflicte ce-au măcinat imperii şi popoare. Povara insuportabilă a lui Iţic este condiţia de exclus de către micul univers, armata, al cărui element se simţise. Războiul şi antisemitismul locotenetului sunt agenţii care accelerează criza eroului ce nu-şi găseşte rezolvarea decât prin moarte.În subterana nuvelei de război se ascunde drama puţin cercetată a crizei de identitate vs. alteritate pe care evreii Europei Centrale şi de Sud-Est au trăit-o acut. Şi cine altcineva ar fi putut-o explora decât Rebreanu care a cunoscut în ţinutul Năsăudului satul Trădam numit apoi Jidoviţa pentru că e un sat pur jidovesc într-o regiune pur românească, unicul sat jidovesc din Ardeal, care a trăit şi el condiţia de exclus o dată cu necazurile ce-i determină demisia din armată dar şi cu denunţarea sa ca trădător la Bucureşti, care a trăit criza provocată de alteritate şi identitate şi-a depăşit-o, fericită sublimare!, prin intermediul scrisului - Elisabeta Lăsconi..

Pădurea spânzuraţilor este construită în întregime pe schema unei obsesii, dirijând destinul eroului din adâncimile subconştientului.” Tudor Vianu„Primul nostru roman modern este, în fond, unul traditional. Întârzierea literaturii române în raport cu aceea occidentală este răspunzătoare de acest paradox.Al doilea lucru este că Rebreanu dă naștere la noi nu unui singur tip de roman, ci la două, unul social (Ion, Răscoala), altul moral (Pădurea spânzuraților), ilustrative ambele pentru vârsta clasică a genului la noi, pe care eu am numit-o dorică. […] În Pădurea spânzuraților, Bologa se află permanent în stare de urgență sufletească. […] Pădurea spânzuraților nu e încă un roman psihologic de tip ironic, ci, mai degrabă, unul moral, în care analizei și introspecției îi sunt preferate revelațiile de conștiință și evenimentelor sufletești cotidiene, marile crize spirituale. Romanul moral al lui Rebreanu, ca și acela social, este un avatar al naturalismului, nicidecum al realismului obiectiv și cotidian.ˮ Nicolae Manolescu..

Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor" .Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; “Padurea spanzuratilor” este ”monografia incertitudinii chinuitoare” (G. Calinescu). Rebreanu este in acest roman “un analist al starilor de constiinta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice ” (Tudor Vianu).Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor" .Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; “Padurea spanzuratilor” este ”monografia incertitudinii chinuitoare” (G. Calinescu). Rebreanu este in acest roman “un analist al starilor de constiinta, al invalmaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice ” (Tudor Vianu)...

Padurea spanzuratilor, Liviu Rebreanu..

Pădurea spânzuraților...

Padurea spanzuratilor este un roman din categoria prozei de analiza psihologica, scris de Liviu Rebreanu. Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte si apoi executatia prin spanzurare a fratelui lui Liviu Rebreanu, Emil, ofiter in armata Austro-ungara, care a incercat sa dezerteze si sa ajunga in liniile romanesti."Padurea spanzuratilor” configureaza un univers dominat de razboi, si pandit de perspectiva mortii prin spanzurare, prezentata chiar din primele scene ale romanului. Evident titlul cartii are o valoare simbolica.Personajul principal, Apostol Bologa, este un intelectual confruntat cu mai multe drame de constiinta. Identitatea sa etnica si nationala este pusa in discutie pe fondul prabusirii Imperiului Austro-ungar care inchisese intr-o celula mai multe popoare. Un personaj simbolic e locotenentul ceh Svoboda, de la care Apostol Bologa invata reteta libertatii. Formula narativa se schimba, naratorul investigheaza impactul evenimentelor in constiinta personajului...

Scriitor român, director al Teatrului Național, președinte al Asociației Scriitorilor din România, Rebreanu a fost primul dintre cei 13 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și al Ludovicai, ambii descendenții unor familii de țărani liberi ("grăniceri") de pe Valea Someșului...

Ceea ce constituie în Pădurea spânzuraților un „act de dezertare”, ar fi apreciat, după 50 de ani, că un „fapt de mutilare” , iar documentul de acuzare ar învinui statul, adică aici monarhia bicefală austro-ungară, de opresiune morală și psihologică asupra propriilor cetățeni...

Romanul Padurea spanzuratilor prezinta dilema morala a lui Apostol Bologa, un tanar ofiter roman din armata austro-ungara, trimis sa lupte pe frontul romanesc impotriva conationalilor sai. Executia ofiterului ceh Svoboda la care este obligat sa asiste il face sa inteleaga nedreptatea razboiului si sa-si puna probleme de constiinta care vor duce la un final tragic. Padurea spanzuratilor se inscrie in linia romanelor realiste prin descrierile obiective, prin accentul pus pe analiza psihologica si prin impartialitatea si lipsa de sovinism a autorului. Romanul reia tema nuvelei anterioare "Catastrofa", completand-o cu evenimente inspirate din tragedia reala a fratelui scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu, care, in 1917, a fost condamnat si executat prin spanzurare pentru incercarea de a traversa frontul si a se alatura armatei romane...

„... roman al conștiinței, Pădurea spânzuraților nu este numaidecât și unul psihologic. Interiorizarea viziunii este un element esențial, dar nu singurul hotărâtor; iar caracterul ieșit din comun al evenimentelor de conștiința prilejuiește de obicei autorului anchetarea unor „cazuri“ în care psihologia este doar un pretext pentru o morală.” (Nicolae Manolescu)..

Răfuiala și alte nuvele..

„Taranii lui Rebreanu au adancime, nu sunt doar ebose; au constiinta unei nedreptati care li se face, suporta violenta, dispretul, au rabdare. Revolta lor se obiectveaza la inceput doar prin simple vorbe taioase, apasate, spuse insa in barba.Romancierul are viziunea exacta a miscarilor tectonice, a regulilor dupa care se coaguleaza constiinta colectiva. Ezitarile, dubitatiile, renuntarile si revenirile, uimirea sunt pasii facuti cu concentrare de tarani pentru a evada din resemnare, mai intai, si pentru a se decide sa se ridice impotriva stapanilor, in cele din urma.“ - Lucian Pricop..

..

Liviu Rebreanu rămâne reprezentantul cel mai acreditat al epicii obiective cu caracter social (…). S-a remarcat în mai multe rânduri că domeniul propriu al lui Rebreanu este colectivitatea ţărănească, văzută ca atare, în masă (Răscoala), sau în reprezentanţii ei tipici (Ion)." (Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane)..