Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
505 probleme rezolvate din testele-grilă de matematică pentru admiterea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

505 probleme rezolvate din testele-grilă de matematică pentru admiterea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Liviu Vlaicu
  • 4000 lei
În stoc

Wishlist
Examenul de tip grilă, tot mai des folosit în ultimii ani pentru selecția dintr-un mare număr de candidați la admiterea în universități, s-a perfecționat an de an, ajungând un mod foarte eficient și obiectiv de ierarhizare după nivelul cunoștințelor și capacitatea de a le folosi în probleme mai dificile.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este printre primele universități din țară care au adoptat acest mod de selecție a candidaților la admitere, având o tradiție de peste 20 de ani. În fiecare an au apărut culegeri cu enunțurile subiectelor propuse, în număr de peste 1000, cu foarte puține indicații de rezolvare.
Cartea de față, elaborată de domnul profesor Liviu Vlaicu, profesor cu o îndelungată activitate de pregătire a elevilor pentru concursurile de orice nivel, va fi extrem de utilă candidaților, care vor găși soluțiile la numeroase probleme propuse de noi (Departamentul de Matematică al UTCN) în ultimii 20 de ani, dintre care multe au un grad ridicat de dificultate.
Problemele sunt gradate pe ani de studii, astfel că ele pot fi urmărite de elevii interesați încă din clasa a IX-a.
În ultimii 10 ani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
a avut parteneriate cu peste 30 de licee de elită, la care s-a experimentat în fiecare an o simulare a examenului de admitere cu probleme pe trei niveluri: clasele IX – X, XI și XII, o parte dintre ele fiind de asemenea rezolvate în această carte.
Considerăm culegerea foarte utilă pentru pregătirea examenului de admitere.
 
Vă urăm succes!
Conf. univ. dr. Vasile Pop

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.