“Micuțele doamne” (“Little Women”, 1868-1869) este cea mai cunoscută scriere a prozatoarei americane Louisa May Alcott (1832-1888). Cartea are numeroase prelungiri sub diverse alte titluri: scriitoarea își consolida astfel succesul.
“Micuțele doamne” este un roman în mare parte autobiografic, Louisa Alcott inspirându-se din realitățile propriei familii. Așa au prins viață (literară!) domnul și doamna March și cele patru fete ale lor: Meg, Jo, Beth și Amy (uneori, o variantă a cărții apare și sub titlul “Cele patru fiice ale doctorului March”). Părinții copilelor, deși duc o existență modestă, își educă fiicele în spiritul prieteniei și onestității. Fiecare dintre ele își cultivă harul (Amy, spre exemplu, adoră să picteze, neastâmpărata și băiețoasa Jo, în care prozatoarea s-a imaginat pe sine, scrie povestiri și un roman), totodată dând o mână de ajutor la treburile casnice. Fetele se maturizează, între ele și prietenii lor se înfiripă primii fiori ai iubirii, se iscă primele gelozii și intervin primele despărțiri dureroase. Sentimentul că sunt o familie puternică le ajută să treacă însă prin toate greutățile și să rămână mereu împreună.