Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Loung Ung

Loung Ung


Întâi l-au omorât pe tata

Întâi l-au omorât pe tata

O carte importantă... o carte dureroasă, o carte pe care o veţi citi cu lacrimi în ochi. – DENVER POSTCartea aceasta mi-a tăiat răsuflarea: Loung Ung îşi poartă cititorii într-o lume kafkiană — copilăria ei furată de khmerii roşii ai lui Pol Pot — şi îi sileşte să participe la asasinatele în masă, la foametea şi bolile care i-au răpit o parte din familie.În cele din urmă, oroarea genocidului cambodgian îşi găseşte măsura doar în spiritul încăpăţânat al autoarei. – IRIS CHANGNăscută în familia cu şapte copii a unui înalt funcţionar guvernamental, Loung Ung a dus o viaţă privilegiată în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, până la vârsta de cinci ani. Apoi, în aprilie 1975, armata khmerilor roşii ai lui Pol Pot a năvălit în oraş, forţând familia lui Ung să fugă şi, în cele din urmă, să se împrăştie. Loung a ajuns într-o tabără de muncă pentru orfani, unde a fost pregătită să devină copil-soldat. Părinţii i-au fost omorâţi, fraţii i-au fost trimişi în alte tabere de muncă, iar cei care au supravieţuit ororilor regimului aveau să se reunească abia după înfrângerea khmerilor roşii.Dureroasă şi totuşi încărcată de speranţă, povestea plină de forţă a lui Loung Ung este o relatare de neuitat despre o familie distrusă şi fărâmiţată, şi totuşi susţinută într-un mod miraculos de curaj şi dragoste în faţa unei brutalităţi de nedescris.Memoriile lui Ung ar trebui să ne aducă aminte că uneori e mai bine ca istoria să nu fie lăsată doar în seama istoricilor, ci în seama acelora care au rămas în picioare atunci când teroarea a luat sfârşit. – BOOKLIST..


3000 lei

În stoc
Întâi l-au omorât pe tată. Povestea unei fetițe din Cambodgia

Întâi l-au omorât pe tată. Povestea unei fetițe din Cambodgia

Întâi l-au omorât pe tată. Povestea unei fetițe din Cambodgia - Loung Ung.Născută în familia cu șapte copii a unui înalt funcționar guvernamental, Loung Ung a dus o viață privilegiată în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, până la vârstă de cinci ani. Apoi, în aprilie 1975, armata khmerilor roși ai lui Pol Pot a năvălit în oraș, forțând familia lui Ung să fugă și, în cele din urmă, să se împrăștie. Loung a ajuns într-o tabăra de muncă pentru orfani, unde a fost pregătită să devină copil-soldat. Părinții i-au fost omorâți, frații i-au fost trimiși în alte tabere de muncă, iar cei care au supraviețuit ororilor regimului aveau să se reunească abia după înfrângerea khmerilor roșii. Dureroasă și totuși încărcată de speranța, povestea plină de forță a lui Loung Ung este o relatare de neuitat despre o familie distrusă și faramițată, și totuși susținută într-un mod miraculos de curaj și dragoste în față unei brutalități de nedescris.„Memoriile lui Ung ar trebui să ne aducă aminte că uneori e mai bine că istoria să nu fie lăsată doar în seama istoricilor, ci în seama acelora care au rămas în picioare atunci când teroarea a luat sfârșit.” (BOOKLIST)„O carte importantă... o carte dureroasă, o carte pe care o veți citi cu lacrimi în ochi.” (DENVER POST)„Cartea această mi-a tăiat răsuflarea: Loung Ung își poartă cititorii într-o lume kafkiana - copilăria ei furată de khmerii roși ai lui Pol Pot - și îi silește să participe la asasinatele în masă, la foametea și bolile care i-au răpit o parte din familie. În cele din urmă, oroarea genocidului cambodgian își găsește măsură doar în spiritul încăpățânat al autoarei.„ (IRIS CHANG)Fragment din carte: "Geak e surioară mea cea mai mică și are abia trei ani. În chineză, geak înseamnă „jad", cea mai prețioasă și mai iubită nestemată pentru cei din Asia. E frumoasă și tot ce face e adorabil, chiar și felul în care sporovăiește. Cei mari mereu o pișcă de obrajii bucălați, până se roșesc, și spun că asta e semn de sănătate curată. Eu cred că e chinuială curată. Dar, în afară de asta, e un copil fericit. Eu am fost cea ciudată. În vreme ce Meng și tati stau de vorba, eu mă reazem de balustradă și mă uit la cinematograful de peste drum de blocul nostru. Eu mă duc la o mulțime de filme și, pentru că tati e cine e, patronul cinematografului ne lasă pe noi, copiii, la film fără să plătim. Ori de câte ori vine și tati cu noi, el insistă să ne plătim și noi biletul. Din balconul nostru văd panoul cel mare cu un afiș imens al filmului de săptămâna asta. Pe afiș e o tânăra frumoasă, cu un păr răvășit și încălcit, cu lacrimi care-i curg pe obraji. Dar dacă te uiți mai atent, părul ei e de fapt o încâlcitură de șerpi care se zvârcolesc. Pe fundal se văd niște săteni care aruncă în fată cu pietre pe când ea fuge și încearcă să-și acopere capul cu o broboadă tradițională khmeră care se numește kroma. Jos, în stradă, e liniște acum, se aude doar foșnetul maturilor care adună mizeria lăsată în timpul zilei în mici grămezi pe străzile laterale. După câteva minute, un bătrân și un puști apar cu un cărucior mare de lemn. În vreme ce bătrânul primește câțiva rieli în bancnote de la patronul prăvăliei din față, puștiul pune gunoiul în cărucior. După ce termină, bătrânul și puștiul trag căruțul la următoarea grămadă de gunoi.” În casă, în living, Kim, Chou, Geak și mami stau și se uită la televizor, Khouy și Keav își fac temele. Dacă familia noastră face parte din clasa de mijloc, asta înseamnă că avem mai mulți bani și lucruri de valoare decât mulți alți oameni. Când prietenele mele vin la mine să ne jucăm, toate admira ceasul nostru cu cuc și, în vreme ce mulți alți oameni de pe stradă noastră nu au telefon, noi avem două, deși mie nu mi se da voie să pun mâna pe ele.  În living, avem o vitrină înalta de sticlă unde mami păstrează o mulțime de farfurii și mici bibelouri, dar mai ales bombonele delicioase de toate felurile. Când mami e și ea în living, mă opresc adesea în față vitrinei cu palmele lipite de geam, salivand la vederea dulciurilor, apoi mă uit rugător la ea, sperând să se îndure și să-mi dea câteva bomboane. Uneori șmecheria asta merge, dar alteori mă gonește de acolo cu o palmă peste fund și se plânge că am lăsat urme murdare de degete pe sticlă vitrinei ei, spunându-mi că nu primesc bomboane pentru că sunt pentru musafiri.  După câte bag eu de seama, în afară de banii și bunurile pe are le avem noi, cei din clasa de mijloc, mai avem și mult timp Iiber. Tati se duce la lucru, noi, copiii, la școală în fiecare dimineață, dar mamei nu-i rămân prea multe de făcut. Avem o slujnica ce vine la noi în fiecare zi că să calce, să gătească și să facă curat. Spre deosebire de alți copii, eu nu mai am multe treburi de făcut pentru că slujnica noastră face și treburile noastre. Totuși eu am mult de muncă pentru că tati ne silește să ne ducem la școală în fiecare zi. În fiecare dimineață, când Chou, Kim și cu mine ne ducem la școală împreună, vedem o mulțime de copii nu cu mult mai mari decât mine care vând pe străzi mango, flori de plastic făcute din paie foarte colorate, păpuși Barbie din plastic, în pielea goală. Sunt de partea copiilor și totdeauna cumpăr numai de la copii și nu de la adulți. "..


3750 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă