Ludmila Uliţkaia

Facandu-si ordine prin hartii si manuscrise in timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulitkaia descopera un scenariu scris in 1988 si niciodata publicat, din motive politice. Il gaseste uluitor de actual, si astfel se naste acest microroman aparut in Rusia in 2020, care e bazat pe un fapt real: epidemia de ciuma izbucnita la Moscova in 1939, intr-o vreme cand „dusmanii“ regimului stalinist erau arestati pe capete. Un cercetator care lucreaza la crearea unui vaccin impotriva ciumei se infecteaza fara sa-si dea seama. In aceeasi zi, este chemat la Moscova, pentru a-si prezenta rezultatele. Cand ii apar simptomele, autoritatile se pun in miscare pentru a depista toate persoanele cu care a fost in contact si a le izola. Dramatismul situatiilor capata accente de un comic grotesc, care aminteste de scrierile lui Bulgakov sau Gogol...

O frescă plină de culoare a anilor 1970 în Moscova sovietică prin prisma unui tânăr Don Juan pe dos și a șirului de personaje feminine care îl seduc. Roman tradus în peste douăzeci de țări și distins, în Italia, cu Premiul Grinzane Cavour în 2008.Șurik e tânăr, frumos, senzual și întâmplarea face să-și înceapă ucenicia sexuală cu o femeie matură a cărei singurătate îi trezește mila. Pe neașteptate, compasiunea ajunge să-i guverneze viața, făcând din el un erou tragicomic aflat la bunul plac al femeilor în căutarea iubirii. Însă „jocul dragostei și al întâmplării“ e complicat și periculos, iar Șurik devine fără voie personajul secundar al propriei vieți, trăindu-și dramele cotidiene cu fatalism, nostalgie și umor...

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.Tânărul chirurg și obstetrician Pavel Alekseevici Kukoțki, descendent dintr-o familie cu mulți medici vestiți, are un dar pe care nici o știință nu-l poate explica: vederea lui pătrunde în corpul pacientului, identificând cu precizie cauza oricărei boli. Darul dispare însă ori de câte ori are relații sexuale. De aceea doctorul evită legăturile amoroase, până când o întâlnește pe Elena Gheorghievna, care, după ce reușește să o smulgă din ghearele morții, îi devine soție. Anii trec, istoria năvălește peste noua familie, și o vorbă aruncată fără voie creează falii adânci între membrii ei, punând în mișcare o spirală tragică, cu accente de realism magic.„Cazul doctorului Kukoțki este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a memoriei, medicinei, eticii, misticismului și iubirii.“ — Foreword Reviews..

Ludmila Uliţkaia este una dintre cele mai importante şi apreciate voci ale literaturii contemporane. Romanul Daniel Stein, traducător s-a vândut în peste două milioane şi jumătate de exemplare numai în Rusia. Apariţia lui a fost un eveniment în cele aproape douăzeci de ţări unde a fost tradus. Dovadă stau premiile literare decernate autoarei: Premiul Naţional pentru Literatură BIG BOOK (Rusia, 2007), Premiul Părintele Alexander Men (Germania-Rusia, 2008), Premiul Bauer-Ca'Foscari (Italia, 2010), Premiul Simone de Beauvoir (Franţa, 2011).Destinul excepţional al lui Daniel Stein, eroul Ludmilei Uliţkaia, este inspirat de acela al unui personaj real, pe numele său Oswald Rufeisen, născut în Polonia în 1922 şi mort în Israel în 1998. Aidoma lui, Daniel Stein este un evreu polonez care supravieţuieşte Holocaustului lucrând ca traducător, atât pentru Gestapo cât şi pentru NKVD, şi salvând viaţa a sute de oameni. Aidoma lui, după război, se converteşte la catolicism, devenind preot, intră în Ordinul Carmeliţilor Desculţi şi emigrează în Israel. Aidoma lui, „evreul-catolic" clădeşte aici o biserică în care slujeşte în spirit ecumenic, fără a respecta întocmai canoanele. De aceea, el intră în conflict deopotrivă cu autorităţile ecleziastice şi cu propriii conaţionali.Şi tocmai această pendulare a eroului între oameni şi comunităţi măcinate de conflicte ireconciliabile e urmărită de autoare, prin vocile unei extraordinare galerii alcătuită din personaje pline de viaţă, care scriu şi vorbesc despre el. Provenind din Lituania, Polonia, Germania sau Rusia, din America, Franţa sau Israel, supravieţuitori ai ghetourilor, lagărelor naziste sau gulagului, prizonieri ai conflictelor violente dintre arabi şi israelieni, au acest lucru în comun: viaţa lor s-a intersectat la un moment dat cu viaţa lui Daniel Stein, care le-a tradus tuturor credinţa în termenii toleranţei şi iubirii de oameni...

Imago este ultimul stadiu în metamorfoza unei insecte, în care aceasta atinge maturitatea, fiind aptă de a se reproduce. Pentru Ludmila Ulițkaia, termenul devine o metaforă care străbate întregul roman și sugerează maturizarea morală a ființei umane. O construcție epică impresionantă, în care tragedia e mereu subminată de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine și caractere, Imago acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski.Ludmila Ulițkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întru câtva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare. Destinele lor sunt urmărite cu adânca înțelegere și pătrundere psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproșabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci“...

Medeea şi copiii ei, apărut în 1996, este al doilea roman al Ludmilei Uliţkaia, tradus până acum în peste douăzeci şi cinci de limbi. În 1997 a fost distins în Italia cu Premiul Penne, iar în anul 2009 a fost nominalizat pe lista scurtă la Booker Prize.Reeditând parcă întemeierea coloniilor antice în Crimeea, familia Sinopli, alături de alte familii de greci, armeni sau evrei, s-a stabilit printre tătari în oraşul Feodosia în secolul al XIX-lea. De atunci, de-a lungul mai multor generaţii, evenimentele care au zguduit Rusia i-au purtat pe descendenţii ei care încotro, de la Moscova până la Tbilisi sau Taşkent. Odată cu relativa domolire a istoriei însă, în sezonul estival, cei plecaţi încep să fie atraşi înapoi şi, împreună cu copiii lor, se întorc an de an să-şi petreacă vacanţa în casa primitoare a bătrânei Medeea, singura rămasă în locurile de baştină. Sub soarele de vară, ca un ecou al pasiunilor ce-au bântuit dintotdeauna numeroasa familie, între tineri se înnoadă şi se deznoadă năvalnice iubiri, cu derizoriul lor inevitabil şi tragicul lor de neînţeles. Medeea, femeie fără copii, îi urmăreşte discret pe tot mai numeroşii urmaşi ai părinţilor şi bunicilor ei, amintindu-şi totodată întâmplările petrecute în familia Sinopli în lunga ei istorie. Le înţelege vieţile complicate şi îi compătimeşte în sinea ei, dar îi acceptă senină pe toţi, aşa cum sunt, cu bunele şi relele lor, pentru a-i vedea adunaţi laolaltă...

Traducere si note de Gabriela Russo si Luana Schidu„Gama impresionanta de experiente, idei si emotii capata in opera Ludmilei Ulitkaia o forma literara impecabila, fara a perturba naturaletea limbajului si spontaneitatea unei curgeri fluente a discursului. Cartile sale pun in discutie chestiuni incomode, care ii privesc deopotriva pe invingatori si pe invinsi, eroi si tradatori, criminali si victime. Cu un continut moral si spiritual ridicat – ale carui surse se gasesc in iudaism si crestinism –, opera ei exploreaza relatiile ambigue si complexe dintre bine si rau.“ — Motivatia juriului Premiului Formentor, 2022Oamenii tarului nostru reuneste tablouri si personaje cat se poate de diverse – fiice de scriitoare impovarate de descendenta lor, frumoase apasate de propria frumusete, un reglor la o fabrica de ceasuri atras de scrierile lui Rudolf Steiner, o moldoveanca indragostita de viata, un olandez antipatic, o pisica recalcitranta, apartamente la comun in care locatarii sunt nevoiti sa-si duca zilele intr-o resemnare mocnind a furie, un tren cu lume pestrita, avioane militare strabatand nelinistitor cerul in august 1968... Crampeie de viata ce par a se combina infinit in imagini perfect coerente, ca bucatelele de sticla colorata dintr-un caleidoscop, pentru a reda povestea omului obisnuit, cu visuri marunte sau mari aspiratii, cu duiosii, rautati, iubiri, invidii, bucurii, suferinta, dezamagiri si moarte...

Un roman-parabolă, o carte despre dragoste și conștiință, o cronică de familie cu accente autobiografice traversând un secol de istorie tumultuoasă, în care vocea care se impune aparține unei femei. În 2016, Scara lui Iakov a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.Nora, tânără scenografă și mamă singură, găsește la moartea bunicii ei un cufăr vechi, de care uită ani întregi. În 2011, când îl deschide, descoperă scrisorile și jurnalele bunicului său, Iakov Osețki, care fusese deportat în Siberia. Citindu-le, simte o mare afinitate cu bunicul pe care l-a întâlnit o singură dată, iar destinul acestuia o face să-și pună întrebări despre propria viață, și mai cu seamă una: până la ce punct traiectoria ființei poate fi determinată de genele sale? Scara lui Iakov este povestea a patru generații ce se desfășoară într-o alternanță continuă a planurilor, un caleidoscop de iubiri, trădări, idealuri, culpe, suferință, artă și întrebări fără răspuns, în care istoria este omniprezentă, mereu personaj principal...

Un roman-parabola, o carte despre dragoste si constiinta, o cronica de familie cu accente autobiografice traversand un secol de istorie tumultuoasa, in care vocea care se impune apartine unei femei. In 2016, Scara lui Iakov a castigat, in cadrul Premiilor Bolsaia Kniga, Locul al treilea si Premiul cititorilor. Este tradus in peste douazeci de tari. Nora, tanara scenografa si mama singura, gaseste la moartea bunicii ei un cufar vechi, de care uita ani intregi. In 2011, cand il deschide, descopera scrisorile si jurnalele bunicului sau, Iakov Osetki, care fusese deportat in Siberia. Citindu-le, simte o mare afinitate cu bunicul pe care l-a intalnit o singura data, iar destinul acestuia o face sa-si puna intrebari despre propria viata, si mai cu seama una: pana la ce punct traiectoria fiintei poate fi determinata de genele sale?Scara lui Iakov este povestea a patru generatii ce se desfasoara intr-o alternanta continua a planurilor, un caleidoscop de iubiri, tradari, idealuri, culpe, suferinta, arta si intrebari fara raspuns, in care istoria este omniprezenta, mereu personaj principal.Din trecutul sau de cercetatoare in domeniul geneticii, Ludmilei Ulitkaia i-a ramas pasiunea pentru investigatie, metoda pe care o aplica astazi psihologiei umane. Pentru autoarea rusa, literatura este antidotul pentru opresiune. - TeleramaScara lui Iakov este un roman despre "stiinta vietii", ca sa folosim cuvintele unuia dintre personaje; dar, mai mult decat atat, este un ro!man despre fericirea de a trai viata, oricum ar fi ea, despre modurile si posibilitatile de a o accepta, oricat de complicata ar deveni. - Vedomosti Ludmila Ulitkaia este cea mai cunoscuta si mai impresionanta scriitoare rusa a timpurilor noastre. Oricine ii citeste cartile intelege ceva mai bine aceasta Rusie care ne pare atat de straina si de amenintatoare. - Frankfurter Allgemeine ZeitungTraducere din limba rusa de Gabriela Russo...

În aceste trei ficțiuni definitorii pentru stilul sãu, Ludmila Ulițkaia oferã un tablou al vieții ca atare, cu luminile și umbrele ei, cu micile și marile ei comedii și drame cotidiene. Dar destinele neînsemnate, viețile mãrunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvãluie întotdeauna adevãruri adânci ale existenței. Între acestea, faptul cã în dragoste, în credințã, ba chiar și în preajma morții, oamenii își pãstreazã întotdeauna acea undã de seninãtate și acea ironie care constituie omenescul însuși.„Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viață. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi să le pun în pagină, ci locuiesc în scrierile mele.” (Ludmila Ulițkaia)„Ludmila Ulițkaia spune că practică în romanele și povestirile sale o «antropologie aplicată», aflată mereu «la limita dintre Eros și Thanatos». Într-adevăr, eroinele ei sunt îndrăgostite și se află adesea deopotrivă în preajma morții, dar sunt întotdeauna înzestrate cu o imperceptibilă ironie datorită căreia stau neîncetat de veghe în inima incurabilului.” (Julia Kristeva)„Ulițkaia creează personaje puternice, care ne arată prefacerile sufletului rus de-a lungul complicatei sale istorii.” (Kirkus Reviews)„Ludmila Ulițkaia este o prozatoare de primă mărime în peisajul literar al Rusiei contemporane, precum și o înfocată susținătoare a libertății de exprimare.” (The Observer)..