„A stat o clipă pe gânduri. Erau zece ani de când nu s-au mai văzut și ea știa că nu există posibilitatea de a da timpul înapoi, dar nostalgia unor vremuri de vis, dorul după un prieten drag, pe care își dorea sincer să-l revadă, a făcut-o să spună da. Nu s-a întrebat de unde îi știe numărul de telefon și nici ce știe despre noua ei viață ci a spus da, sperând sincer că și unul și altul și-au păstrat unul altuia o amintire duioasă. După tot ce a fost între ei merita să se mai vadă o dată. Să-și vorbească. Să depene amintiri. Să descopere ce din frumusețea lor de altă dată a mai rămas de oglindit din ochii unuia într-ai altuia. În timp ce se îmbrăca și-a amintit de un vers scris de ea când era liceană îndrăgostită și îl recită șoptit:Nu m-am văzut în ochii nimănuiAtât de frumoasăCa în ochii tăi...”(fragment)..

Romanul Luminitei Aldea ne vorbeste despre un acasa pe care doar un suflet brazdat de trairi intense si plin de sensibilitate poate sa il perceapa. Acasa nu este numai locul fizic, incarcat de melancolia amintirilor copilariei, ci spatiul in care omul este iubit, in care Isi incropeste un rost si in care universul sau launtric, setea neostoita dupa libertate, acceptare si iubire se pot implini si intregi. Acasa, pentru autoare, ca si pentru cititorul ce cu greu va lasa cartea din mana, devine spatiul securizat in care fiecare poate vorbi cu sine, in care poate numi realitatile asa cum sunt cu adevarat, fara masca, chiar si in cele mai dramatice situatii, cand universul exterior este marcat de micimile sufletesti ale celor care, abrutizati de minciuna, ura si rautate - expresii ale propriilor traume au uitat sa fie oameni. Este o lectura deosebit de incitanta si provocatoare, pentru ca personajele, atat de atent construite, pot, in orice clipa, sa fie oameni de langa noi, sau cititorii sa se regaseasca, muti de uimire, in tabloul atat de intens zugravit, al experientelor descrise. Stapanind, cu multa finete, psihologia umana, autoarea reuseste, prin personajele sale, aflate in cautarea unei iubiri neimpartasite, sa reverse torente de emotii in sufletele cititorilor. Oricat de dure ar fi experientele prin care trec acestea, iar doamna Luminita Aldea nu face economie de cuvinte atunci cand le radiografiaza, totusi strabate, ca un firicel incapatanat de lumina, speranta, gandul ca raul, oricat de hidos s-ar arata la un moment dat, are finalitate, iar iubirea este cea care vindeca orice neputinta. Iubirea, sensibilitatea si respectul fata de fragilitatea celui de langa noi invie orice suflet zdrobit. O singura farama de iubire poate schimba totul. Acasa se identifica cu spatiul iubirii si al acceptarii. - Ignatie, Episcopul Husilor..

„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie."..

„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare."..

Am avut, recunosc, gandul preconceput ca voi gasi o repetitivitate, dar, crede-ma, ca minunatia pe care ai scris-o a facut ca "repetitivitatea" sa se numeasca stil, "stilul Luminita Aldea". Da, taranca scriitoare a devenit cu siguranta scriitoarea taranca. Ambele calificative la superlativ si, cred, ca si apelativul de taranca, pe care l-ai adoptat de buna voie te innobileaza. Am sentimentul ca am descoperit secretul cartilor tale. Il voi descrie printr-o metafora: talentul fara munca este ca fantana fara apa! Cred ca am spus totul cu asta. Esti o fantana cu apa buna, din care, de ce bei de ce mai vrei sa bei si astepti sa te reintorci, sa te apleci peste ghizdele si sa te oglindesti acolo in adanc, unde poti sa iti descoperi cele mai launtrice trairi pe care uneori nu stii ca esti in stare sa le ai. Esti unde trebuie sa fii, Luminita, pe cararea vietii. Stiu ca traiesti cu alta intensitate viata decat noi astialalti, obisnuiti, stiu ca nemultumirea si chinul creatiei te ard si te consuma, dar, in acelasi timp, stiu ca asta esti tu, asta ti-ai dorit sa fii, asta vei fi: scriitoarea Luminita Aldea! -  Dragos Agapescu..

Am citit (si recitit) cartea si am lasat un pic de timp in care sa se limpezeasca trairile, dar este greu sa iesi din atmosfera romanului. Sa continui cu ce am spus deja: romanul este ca un torent. Te prinde de la primele pagini si capata o vointa  proprie, pare ca se citeste singur, pagina cu pagina. Atat de mult, incat trebuie sa-ti aduci aminte sa respiri din cand in cand aerul tau si nu pe al personajelor. O usoara relaxare la inceputul capitolului V, cu multe date tehnice legate de construirea casei, este iluzorie, deoarece victoria Oanei si acalmia asteptata deja genereaza alt conflict, care te-a si prins pe neobservate. Iar partea de roman care intretaie cararile Oanei si ale lui Grigore Stancu este exploziva, am simtit aproape fizic intamplarile povestite. Imi place ca personajele, chiar si cele demonizate, sunt creionate cu lumini si umbre (adanci, uneori), ca simti pe alocuri simpatie si pentru cel rau si esti tentat sa-i spui cateodata "Nu" chiar si Oanei. Transformarile sociale de dupa revolutie sunt aratate atat de concis si firesc, ca ii voi recomanda cartea fiului meu pentru a intelege acea perioada. Pe de alta parte, romanul este de o sinceritate aproape metalica, taioasa, mai ales referitor la relatiile sociale. In lumea noastra, in care ceea ce nu este politic corect este extremism, expunerea atat de neta si clara a lucrurilor aproape socheaza. Sunt sigur ca este cartea care imi place cel mai mult de pana acum, pentru ritmul alert si fluiditatea povestirii, pentru temele abordate, pentru complexitatea si transformarile personajelor. Va multumesc! - Aurel Dumitriu..

Romanul este excelent, ai surprins din nou istoria recenta a celei mai mari schimbari din istoria moderna a tarii cu "ochii" talentului tau, de data asta din alt unghi. Roman lectie, roman uman, roman vizionar! In plus, de data asta, ai "slefuit" personajul principal mai bine ca datile trecute, imbinand in subconstientul cititorului, mai ales al cititorului care te cunoaste, persoana intai cu persoana a treia. - Dragos Agapescu..