Bernd Brunner s-a născut în 1964 în Germania şi este autor al mai multor volume foarte apreciate, şarmante compendii inspirate din istoria culturii abil împletită cu rigorile ştiinţei: Arta orizontalei, Relaţia dintre om şi urs, Istoria bradului de Crăciun.
Fiinţe fantastice şi Wernher von Braun, Stonehenge şi viaţa sexuală a coralilor, mituri aborigene şi episcopi anglicani, într-un cuvânt... Luna. Luna lui Brunner, un breviar sofisticat, o istorie nocturnă şi o frescă a întunericului, mister şi imaginaţie, mituri şi fantezii, ştiinţă, psihologie, literatură şi artă. Mai rămâne doar întrebarea ce-ar putea fi „acolo“. Luna sau… primul pas spre Marte!
O invitaţie după lăsarea serii, şi numai la lumina Lunii, prin secole de cultură, ştiinţă şi artă, din dorinţa de a pătrunde misterul din întuneric şi, de fapt, misterul firii umane. Un altfel de cer al nopţii, un flux şi un reflux, o iubire şi o promisiune. Romantic sau cronobiologic?
„Astronomi, geologi şi geofizicieni, ingineri şi jochei spaţiali, cu toţii se întrec în studii tot mai minuţioase despre ceea ce poate fi «acolo», însă noi, muritorii de rând, ştim bine că este doar un astru ceresc. Şi un tărâm de mister. Dar cât de bine poţi cunoaşte un mister? Şi temere şi fantezie. Şi romantism şi poezie şi precizie, şi întuneric şi strălucire, şi vis şi destin, şi inspiraţie şi legendă şi miracol.“ - The Times, KATE SAUNDERS
În Roma antică, luna calendaristică era împărţită similar în funcţie de fazele lunare, prima zi a lunii fiind numită calendae (de la calere, „a fi cald“ sau „a fi luminos“). Înaintea lor, grecii au dezvoltat ciclul metonic, într-o încercare de a determina corespondenţa dintre fazele lunare şi anumite zile ale anului. Meton, astronom şi matematician care a trăit în secolul al cincilea î.Hr., a calculat că nouăsprezece ani solari echivalează cu 235 de luni lunare, adică 6 940 de zile. După nouăsprezece ani, aceeaşi fază lunară va fi înregistrată în aceeaşi dată a anului solar. Doar o dată la 312 ani ciclul se decalează cu o zi.
Astronomii din Egiptul antic au încercat să armonizeze sistemele de măsurare a timpului bazate pe stele, Lună şi Soare. La un moment dat, în jurul anului 3000 î. Hr., ei au definit anul ca având 365 de zile, iar luna 30 de zile, acestea din urmă fiind grupate în perioade sau „săptămâni“ de câte 10 zile. Un astfel de sistem este practic, mai cu seamă în contextul înregistrărilor cu caracter economic, iar Copernic a folosit anul egiptean în calculele sale. Dar fiindcă sistemul nu reflecta variaţiile Lunii vizibile, au apărut în timp conflicte cu acei egipteni care aveau convingeri religioase ferme.
