Cartea lui M. Scott Peck, medic psihiatru cu o îndelungată experienţă în psihoterapie, vorbeşte despre lucruri fundamentale legate de evoluţia actuală a umanităţii: gândire, conştiinţă, cunoaştere şi evoluţie spirituală, alegeri făcute în viaţa personală sau într-un cadru organizat (instituţie, societate), dar şi despre „ştiinţa“ lui Dumnezeu. Om de ştiinţă el însuşi, autorul caută, în această carte, să înţeleagă misterele Creaţiei, fiinţa umană ca parte a acesteia, calea spre credinţă şi spre păstrarea ei.
Caracterul raţional al cărţii nu ştirbeşte cu nimic transcendenţa subiectului acestei lucrări: căutarea lui Dumnezeu în toate manifestările conştiinţei umane, pornind de la gândire şi ajungând la evoluţia spirituală. Speranţa lui M. Scott Peck, aşa cum reiese din această carte, este ca următoarea epocă va fi una a integrării, care să cuprindă adevărul decantat din eforturile de cunoaştere de până acum, dar şi căi noi de percepţie superioară, izvorâte din apartenenţa omului la o lume divină.
Drumul către tine însuţi este o carte devenită deja clasică — s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare numai în SUA şi Canada şi a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi.