Carte nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România 2017, la secțiunea Cartea pentru copii și tineret.„Adesea, suntem atât de grăbiți în a ne îndrepta către acel ceva ce numai noi știm, încât uităm să mai privim și împrejurul nostru. Ne concentrăm atât de tare asupra punctului final în care vrem să ajungem, încât uităm de frumusețea lucrurilor care ne-au însoțit pe parcurs. Vrem să devenim adulți, crezând că doar atunci vom fi îndeajuns de puternici, dar trecem cu vederea faptul că sufletul de copil deține o forță inimaginabilă. [...] Maria Postu reușește în cartea să, intitulată Leonor și zânele, să scoată în evidență esență unei legi general valabile, dar pe care de cele mai multe ori noi o ignorăm, în speță, să nu ne pierdem niciodată sufletul de copil, indiferent cât de greu ne-ar fi uneori să trecem peste vicisitudinile vieții. Într-un stil foarte jucăuș, autoarea ne face cunoștință cu Leonor, o fetiță tare simpatică, a cărei putere magică de a vorbi cu florile o va face să fie parte a unei aventuri cum nu a crezut vreodată. Cine ar fi intuit că niște simple frezii aflate într-o vaza dintr-o florărie dețîn atât de multe secrete, dar și că au puterea să se transforme în…zane? Fiecare dintre aceste flori deține o informație pe care o vor comunica fetiței, astfel încât ea să transmită mai departe și altor oameni. A ajuns și la ține mesajul de la Leonor, nu-i așa? [...] Mai mult decât atât, paginile cărții nu sunt doar pline cu fraze, propoziții, cuvinte, ci, niște desene foarte frumoase vor contura mult mai bine cadrul poveștii. Totodată, cartea este ediție bilingvă, prin urmare, traducerea in franceză a fiecărui capitol este binevenită atunci când vrem să învățăm această limba sau, de ce nu, atunci când vrem să vedem cum ar sună și cu un alt accent povestea. Așadar, dacă vreți să va reîntâlniți cu copilul din voi pentru a va da niște sfaturi pe care, deși le cunoșteați, le-ați ignorat, dacă va era dor de fericirea pe care lucrurile simple o oferă, de gândurile de copil sau dacă vreți că măcar pentru câteva minute să va teleportati într-o călătorie magică alături de o fetiță tare isteață, va recomand să citiți cartea Mariei Postu.” (Adriana Alexandra, Booknation)..