S-a scris mult și bine despre strălucitoarea îmbinare genetică din ființa Reginei Maria. Atunci când gustul rusesc pentru fast, ceremonial și spații infinite se unește cu infailibilul fler imperial britanic, cultul victoriei și al onoarei, e limpede că rezultatul va fi unul invincibil și spectaculos. Regina Maria știe să fie stăpână, e conștientă de grațiile feminității hiperdotate, adoră echitația, suplețea ofițerească și ordinea militară la fel de convingător precum patronează grădinăritul la Cotroceni, Peleș, Bran și Balcic, pentru ca în același timp să găsească o nouă voluptate pe care o slujește cu exemplară asiduitate: voluptatea filantropiei. Mulțumită exemplelor ei, toată lumea bună se familiarizează cu voluntariatul, începe să frecventeze balurile filantropice, să trimită bani, cazarmament și provizii pentru front ori să-și transforme vilele în spitale de campanie.
Însemnările zilnice ne-o dezvăluie dăruind și dăruindu-se din zori și până-n seară celor mai diferite segmente sociale, cu aceeași jubilație a generozității. Ea dezminte încă o dată prejudecata că numai egoismul și mizantropia sunt eficiente, arătând că tocmai altruismul, voința de a face binele și a câștiga din dărnicie compun blazonul omului adevărat.
