Omonimele sunt cuvinte cu forme sonore identice (omofone), dar cu sensuri total diferite.
În limba română, omonimele pot fi de natură etimologică (cuvinte autohtone, moștenite sau împrumutate prezentând convergente fonetice) sau obținute prin derivare (maluros < malura – despre cereale– „afectat de malura” sau maluros < mal – despre un rău – „cu maluri înalte”).
În general, omonimele pot fi individualizate cu ajutorul paradigmelor, al contextului lingvistic în care sunt utilizate, al apartenenței lor la grupuri lexico-semantice și stiluri diferite.
Cunoașterea omonimelor este importantă atât pentru o înțelegere mai profundă a structurii vocabularului, cât și din punctul de vedere al efectelor stilistice pe care acestea le pot crea.
