Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Altfel despre arta Părintelui Arsenie Boca

Altfel despre arta Părintelui Arsenie Boca

Marius Vasileanu
  • 3000 lei
În stoc

Wishlist

Altfel despre arta Părintelui Arsenie Boca în convorbiri realizate de Marius Vasileanu cu Ion Grigorescu, Pr. Petru Moga, Vianu Mureșan, Pr. Constantin Necula, Pr. Jan Nicolae, Silviu Oravitzan, Grigore Popescu-Muscel, Pavel Șușară

Activitatea artistică a Părintelui Arsenie Boca nu se reduce strict la pictură, așa cum s-ar crede. Pictura este doar forma artistică principală în care s-a specializat și manifestat, fiind și absolvent al Academiei de Belle Arte (București), ale cărei cursuri le-a frecventat cu hărnicie între anii 1933 și 1938. Volumul de față demonstrează, fie și tangențial, că Părintele Arsenie Boca s-a mai ocupat, chiar dacă aleatoriu, și de sculptură, și de amenajări ale unor grădini ale mănăstirilor Sâmbăta de Sus și Prislop, așadar de artă ambientală, și de câteva construcții a căror arhitectură a conceput-o ori de alte forme ale artei plastice și bisericești ale artelor vizuale. Apoi se mai poate vorbi și despre caligrafia uluitoare a Părintelui Arsenie Boca, și despre arta retoricii (omiletica) și, mai ales, despre arta de a trăi discret, smerit, într-o lume ostilă, în mijlocul unei societăți agresate de nenumăratele încercări și ispite ale interbelicului, apoi în plin război mondial și, mai târziu, într-o diabolică dictatură comunistă. Nu în cele din urmă, ar merita să mai medităm la arta de a tăcea a Părintelui... [...] Formele de artă practicată de Părintele Arsenie Boca pot fi tratate în multiple chei teologice (dogmatic, catehetic, pastoral, istoric etc.) ori culturale – vom descoperi împreună în volumul de față. Dar arta de a tăcea – implicit rugăciunea – este încoronarea. Căci tăcerea lucrătoare a Părintelui Arsenie Boca ne îmbrățișează pe toți, deopotrivă, și pe cei care cred, și pe cei care nu cred (încă) în sfințenia lui. (Marius Vasileanu)

* * *

Arta Părintelui Arsenie Boca nu e o formă secundară a personalităţii lui, ci o altă formă de manifestare şi un alt vector de cunoaştere. Materia cu care lucrează Părintele, materia plastică, este de tip energetic. Pentru că acel tip de energie spirituală, de energie lăuntrică, pe care noi o percepem în cele două imagini ale lui Iisus de la Drăgănescu este şi energia cu care el lucrează asupra lumii profane, asupra celor care se duc şi acuma la mormântul de la Prislop. Deci nu este o chemare prin limbaje convenţionale, ci este un tropism pe care îl creează, care nu este de ordin material. Iar acest tip de energie nu poate să fie decât divină, pentru că ea, fiind nonmaterială, nontangibilă, provine exact din realitatea Logosului. Eu nu aş judeca o producţie artistică, aşa cum este cea a lui Arsenie Boca, din perspectiva în care judec o expoziţie dintr-o galerie sau dintr-un muzeu. Sunt lucruri total diferite. Şi trebuie să vedem exact în ce măsură forma, stilistica lui, compoziţiile lui îi acoperă aspiraţia. Şi dacă acestea sunt forme optime pentru a transmite mesajul pe care a vrut să-l transmită, orice prejudecată a mea, dacă nu e atât de puternică încât să se transforme în dogmă, trebuie să cadă. (Pavel Șușară, critic de artă)

* * *

Părintele a lucrat acolo, la biserica Drăgănescu, sub presiunea unei istorii ce-l arestase și a unui aparat bisericesc ce-l trădase. Sufletul lui e impregnat acolo. Cu bunele și relele, cu exagerările identificate de unii, care citesc doar în plan canonic pictura. Or, cei care trăim Biserica asemeni unui organism viu, căci este Trupul lui Hristos, nu biblioteca din Ierusalim, știm că una dintre dimensiunile fundamentale ale vieții parohiei este dimensiunea pastorală. Părintele a pictat acolo pentru o comunitate în mijlocul căreia a fost acceptat să locuiască pe când toți îl prigoneau. Pictura de la Drăgănescu este darul Părintelui pentru ospitalitatea netrădătoare a oamenilor simpli. (Părintele Constantin Necula)



Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Altfel despre arta Părintelui Arsenie Boca, Marius Vasileanu, Editura Școala Ardeleană

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Cum a devenit Isus Dumnezeu

Cum a devenit Isus Dumnezeu

Bart D. Ehrman


5400 lei

Eliberează-te din temniţa emoţională
Sfântul Paisie Aghioritul Mărturii și minuni

Sfântul Paisie Aghioritul Mărturii și minuni

Antonis Macatunis
Kostas Pappas


2200 lei

Călătorie pe valuri de galaxii

Călătorie pe valuri de galaxii

Hélène Courtois


2900 lei

Silvana Condemi, Sapiens

Silvana Condemi, Sapiens

François Savatier


3000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.