Fluxul poeziei lui Markó Béla nu cunoaşte abateri, întreruperi, dovedind astfel o remarcabilă forţă lirică. Autorul este stăpân pe o artă modernă, viguroasă, surprinzătoare. Nu avem de-a face cu texte ce se devoalează permanent în faţa „privitorului“, cu zone ticluite ingenios, astfel încât să asigure starea de echivoc specifică oricărei poetici bine temperate.
Poet erudit, Markó Béla propune un discurs în care istoria, destinele personale şi ultimele tendinţe ale lumii contemporane se împletesc coerent şi convingător.
Markó Béla (n. 8 septembrie 1951, Târgu Secuiesc) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj_Napoca, Secţia maghiară-franceză, în 1974.
Între 1976 şi 1989 a fost redactor la revista literară Igaz Szó, iar între 1989 şi 2005 redactor-şef al revistei Látó. Din 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1990 al Uniunii Scriitorilor din Ungaria, iar între 1990 şi 2000 a fost secretar general al PEN Clubului Maghiar din România.
Intră în politică în 1989. În perioada 1993–2011 a fost preşedinte al UDMR, iar anii 2004–2007 şi 2009–2012 viceprim-ministru al Guvernului României. Începând cu 1990 este senator în Senatul României.
A publicat volume de versuri, eseuri, analiză literară şi literatură pentru copii. Poezia sa a fost tradusă în română, engleză şi franceză. La Curtea Veche Publishing i-au apărut volumele Condamnaţi la reconciliere (convorbiri cu Ágoston Hugó, 2006), A kert erotikája / Erotica grădinii (sonete, 2010), Lauda monotoniei / Az egyhangúság dicsérete (sonete, 2012), Ruleta maghiară / A magyar kártya (convorbiri cu Kőrössi P. József, 2014).
A primit diverse premii şi distincţii, între care Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Târgu Mureş (1974), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1980), Premiul Füst Milán (1990), Premiul Déry Tibor (1991), Premiul József Attila (1994), Premiul Bethlen Gábor (1996), Marea Cruce a Republicii Ungare (2004), Steaua României în grad de Cavaler (2004).