Martin M. Antony este un autor și cercetător care se bucură de recunoaștere internațională în domeniul tulburărilor de anxietate, perfecționismului și terapiei cognitiv-comportamentale.
Dr. Antony este profesor și coordonator al Departamentului de Psihologie la Universitatea Ryerson din Toronto și director de cercetare la Clinica de Tratament și Cercetare a Anxietății din cadrul Institutului St. Joseph din Hamilton, Ontario. A publicat 29 de cărți, printre care o varietate de manuale de self help și texte de cercetare. Este, de asemenea, autorul a peste 175 de articole științifice. A primit o mulțime de premii și distincții de-a lungul carierei sale și a susținut mai mult de 200 de workshopuri și prezentări pentru specialiștii din America, Europa și Australia. A fost intervievat sau citat de ABC News, Discovery Channel, O (Oprah) Magazine, Washington Post, Women`s Health, Women`s World, Reader`s Digest, Vitality Magazine și de multe alte reviste și canale de radio și televiziune.