Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Martin S. Martin

Martin S. Martin

Martin S. Martin (numele oficial, începând din 1990, al lui Martin Ştefan Constantinescu) s-a născut la 28 septembrie 1942 la Bucureşti. A fost unul dintre cei mai talentaţi chirurgi pe care i-a avut Clinica de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Fundeni.


America povestită unui prieten din România

America povestită unui prieten din România

„M-am întâlnit cu Martin în modul de „a vedea America". Însă, spre deosebire de mine, care nu aveam la îndemână decât caracterul abstract al unei concepţii, Martin cunoscuse, în privinţa Americii, nedreptatea asprelor judecăţi ale lumii, după ce-şi croise un destin trăind acolo printre oameni în carne şi oase. Familiarizat cu realităţile vieţii americane, suferea profund atunci când trebuia să le compare cu nerozia simplificatoare a locurilor comune. «Oful lui cu America», aşa ajunsesem să-i botez suferinţa. Şi, într-o bună zi, i-am propus să scrie chiar el o carte reparatorie. Aşa s-au născut paginile care urmează.” (Gabriel Liiceanu)„Intern la Fundeni în 1967, în preajma lui Dan Setlacec, Martin Constantinescu nu-şi dorea altceva decât ceea ce orice tânăr industrios şi lucid îşi poate dori, dacă a ales chirurgia: să vindece oameni şi să-i înveţe şi pe alţii s-o facă. Adică: o clinică bine dotată, o echipă solidară de profesionişti şi promisiunea unui parcurs universitar. În acest moment intră în scenă, ca să zicem aşa, ţărişoara: pentru meritele sale, doctorul Constantinescu e îndepărtat din învăţământ (unde nu depăşise, de altfel, treapta asistenţiei), iar logistica operatorie intră abrupt în derivă. Martin Constantinescu a părăsit România. Azi se numeşte Martin S. Martin şi a făcut cardiologie de vârf în Statele Unite.” (Andrei Pleșu)Martin S. Martin, celebru chirurg de la Spitalul Fundeni emigrat în SUA în 1985, încearcă în aceste pagini să risipească prejudecăţile şi clişeele care s-au adunat de-a lungul timpului în legătură cu America. În cele douăsprezece scrisori adresate unui prieten din ţară, se opreşte asupra câtorva teme fundamentale ale vieţii şi istoriei americane: Părinţii Fondatori şi simbolurile naţionale, sistemul electoral şi apropiatele alegeri, armata, antiamericanismul, asistenţa medicală, solidaritatea umană, originalitatea muzicii şi a poeziei, politeţea, mâncarea, cititul etc. Prieteni, vecini, simpli cunoscuţi contribuie şi ei – prin prezenţa şi opiniile lor împărtăşite deschis – la această descriere empatică a lumii americane, iar portretele lor, extrem de vii, dau culoare şi căldură tabloului de ansamblu...


4050 lei

În stoc
Cu mâna pe inimă

Cu mâna pe inimă

Martin S. Martin este autorul volumului America povestită unui prieten din România, apărut la Humanitas în 2012. Toate cărţile din seria „Portrete în dialog“ reprezintă un exerciţiu de recapitulare a unei vieţi, o încercare a memoriei de a găsi, în neprevăzutul evenimentelor, coerenţa unui destin. Sub forma unui dialog destins, doi oameni stau de vorbă: unul întreabă, provoacă, scormoneşte în viaţa celuilalt; celălalt, invitatul şi eroul cărţii, răspunde întorcându-se către sine, dar termină prin a-şi aduce viaţa la lumină în beneficiul cititorilor. Căci, aflând povestea unui destin individual şi confruntându-ne cu el, noi suntem cei câştigaţi. Cei doi care s-au prins aici în dialog sunt un jurnalist de ştiinţă, Corina Negrea, realizatoarea emisiunii Născut în România de la Radio România Cultural, şi Martin S. Martin, eroul poveştii, chirurg şi cardiolog celebru, emigrat în Statele Unite în 1985. „Martin plecase din România în anii ‘80. Cine-i va citi povestea vieţii de până la 45 de ani va descoperi încă o dată harul pe care-l au românii de a-i împinge pe cei mai valoroşi dintre ei să-şi ia lumea-n cap. Însă, aici, important este altceva. Ajuns în America după câteva decenii trăite în comunism, Martin avea deja acea acuitate a privirii pe care, pentru înţelegerea bunătăţii unei lumi, nu ţi-o dă decât experienţa prealabilă a răului. Doar cineva care a trăit într-o ţară neliberă e apt să măsoare întinderea şi binefacerile libertăţii. Sau, oricum, să le aprecieze mai bine decât cei care, avându-le şi nepierzându-le niciodată, sunt predispuşi să le ignore.“ (Gabriel LIICEANU) „Am trăit în două ţări, am avut două nume şi am practicat două profesii medicale. Vieţile mele, despărţite de timp şi distanţe, sunt unite prin multiple cârlige de amintiri, situaţii, imagini, bolnavi şi prieteni. Datorez foarte mult celor două vieţi ale mele. Le iubesc deopotrivă.“ (Martin S. MARTIN)..


3757 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă