Tipologia stabilită de Matei Vișniec, care da titlul noului sau român, îi include și pe cititori. Există cititori de tip pantof și cititori de tip umbrela. Cititorul de tip pantof este disciplinat și răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuvînt și o închide după ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrela privește neliniștit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traversează în diagonală, aprofundează numai dacă îl captivează textul și, nu de puține ori, încheie cartea citind începutul.
Lectură acestui român de călătorie – prin lumea ideilor, prin istoria misterului teatral, dar și prin ținutul miraculos al Proventei – va constitui pentru ambele categorii de cititori o experiență spirituală „tectonică” (în aceste pagini se ciocnesc două plăci tectonice: prima este un continent de viață trăită, iar a două este paradisul voluptuos al ficțiunii), dar va funcționa și că un test. Nu ezitați să va urmați instinctul și să încercați să descoperiți dacă sînteți un cititor de tip pantof sau un cititor de tip umbrela.