Fake news este o carte alcătuită după regulile nescrise ale publicațiilor online ale momentului. Toate capitolele confruntă și explică fenomene digitale din sfera știrilor false sau a practicilor apărute odată cu internetul și propagate prin intermediul rețelelor de socializare. În paginile ei sunt propuse soluții pentru tehnologii precum deepfake și realități ca cyberbullyingul și sunt prezentate cele mai elocvente exemple de situații pe care ar trebui să le evităm ca să rămânem în siguranță online.
Ilustrațiile Martei Pantaleo și textul lui Mauro Munafò ne poartă într-o călătorie de redescoperire a știrilor false, de la primele surse istorice care le-au consemnat până în zilele noastre. Găsim în placheta lui Munafò atât curiozități despre fake news, cât și nenumărate situații reale în care minciunile au pus în pericol viața unor nevinovați. El pledează aici cu multă rigurozitate pentru verificarea informațiilor, clemență în mediul online și acțiune împotriva agresorilor digitali.