Max Blecher

Comparat cu Kierkegaard, Bruno Schulz, Franz Kafka sau Musil, Max Blecher a fost numit de critica occidentala „un scriitor de sanatoriu“. A suferit de foarte tanar de o forma violenta de tuberculoza a oaselor, boala care l-a sechestrat timp indelungat in saloane de spital. A murit in 1938 la numai 29 de ani, dupa ce scrisese patru carti: Corp transparent (1934), Intamplari in irealitatea imediata (1936), Inimi cicatrizate (1937) si Vizuina luminata (publicata postum, in 1971). Textele sale sunt memorabile tocmai prin maniera in care relatia individului „ales“ cu lucrurile si fiintele contamineaza actul scriiturii.Viata lui Blecher continua la Roman asa cum am vazut-o. Voi mai avea vreodata curajul sa ma vait de ceva? Voi mai avea nerusinarea sa am capricii, indispozitii, enervari?… El traieste in intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstracta, nebuloasa, cu termen lung. E moartea lui, precisa, definita, cunoscuta in detalii, ca un obiect. Ce ii da curaj sa traiasca? Ce il sustine? Nu e nici macar disperat. Nu inteleg, marturisesc ca nu inteleg… Noaptea l-am auzit gemand din odaia lui, tipand – si am simtit ca mai e cineva in casa, afara de noi, cineva care era moartea, destinul – nu stiu cine.“Mihail Sebastian, Jurnal, miercuri, 30 septembrie 1936Ceea ce-l inrudeste structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala in nenorocire, de a o accepta ca o conditie a vietii curente. inainte ca boala sa se manifeste, el inregistreaza o agresivitate sistematica a universului, indreptata impotriva sa. Exista locuri virane sau inchise, care ii provoaca invariabil stari de lesin voluptuos, prevestite printr-o bizara betie olfactiva. Lucrurile ies din neutralitatea lor si-l asalteaza, cautand sa-l fascineze sau sa-l terorizeze.Ovid. S. CrohmalniceanuRealitatea unica si limitata a fiintei noastre unice si limitate seamana cu un cosmar nocturn din care insa nimeni nu ne trezeste: «bizara aventura de a fi om» nu este decat aceasta zbatere inutila in ghearele unei conditii din care nu exista iesire, cu exceptia unor rare si pasagere momente de beatitudine, cand identitatea noastra este suspendata si ne ingaduie, ca intr-un vis frumos de aceasta data, sa participam la existenta esentiala, profunda si infinita a Marelui Tot…Nicolae Manolescu..

„M. Blecher a fixat ca pe fluturi coşmarele în slove: acul a înţepat numai viermele, dar aripile cu polen continuă să bată.“ (Sașa PANĂ) „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail SEBASTIAN) „Inimi cicatrizate este o capodoperă… o carte pe care ar trebui s-o avem mereu la-ndemână şi s-o citim iar şi iar.“ (Paul BAILEY) „Bolnavul are tot timpul din lume, orele lui se dilată şi intră într-o contradicţie de nerezolvat cu timpul omului sănătos, care se contractă de griji multe şi mărunte. Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana PÂRVULESCU) Max Blecher este unul dintre acei rari oameni care, nu cu intenţie sau cu ostentaţie, ci prin chiar viaţa lor — uneori, ca în cazul de faţă, foarte scurtă —, reuşesc să ne predea o lecţie nu tocmai como¬dă: decenţa suferinţei. Iar în literatura română este poate singurul autor care a jucat „până la ultimele jetoane“, relatând în timp real şi cu maximă luciditate, fie direct, la persoana I, fie la per-soana a III-a, o experienţă a drumului către sfârşit ce depăşeşte cu mult limita comună a suportabilului şi a imaginabilului. Ilustrația copertei: desen în tuș negru și roșu de M. Blecher. Coperta reproduce afișul filmului Inimi cicatrizate în regia lui Radu Jude, 2016...

In romanele lui, suferinta se manifesta ca situatie-limita, cu acel accent definitiv, inevitabil, propriu in mod necesar fiintei in intregul ei, peste individualitati ce pot parea uneori ca nu sufera. Fiindca nu poate fi abolita, suferinta nu este, la Blecher, combatuta, ci integrata in fiinta umana. Constiinta ca lupta impotriva suferintei nu da decat rezultate precare face parte aici din insusi textul literar, in care aceasta suferinta stapaneste imuabil. Oricat i s‑ar impotrivi si oricat de straina ar resimti-o, personajele lui Blecher o considera ca pe ceva ce le apartine. Mai autentice in nefericire decat in fericire, ele se vad din adancul lor indemnate sa caute cu putere, in orice conditii – maxime ori minime –, fericirea. Dar, pastrandu-se in existentialitate, ele stravad fericirea prin ceata de neinlaturat a suferintei ca nesfarsita ispita transcendenta.(I. Negoitescu)In seria de autor M. Blecher au mai aparut: „Intamplari in irealitatea imediata“ si „Vizuina luminata [jurnal de sanatoriu]“ si este in curs de publicare volumul de poezie „Corp transparent“...

Intamplari in irealitatea imediata este, sub raportul constructiei, un roman care isi camufleaza structura romanesca sau, mai bine, un roman de formare al unui personaj care nu accepta ideea ca personalitatea sa ar putea fi rezultatul unui banal proces de colectare a elementelor disparate intr-o formula aleatorie. Autobiografia unui fanatic inversunat ce neaga insasi posibilitatea de a scrie autobiografie. Cu o astfel de problema de identitate in punctul sau de pornire, nu e de mirare ca romanul blecherian a profitat la maximum de pe urma pozitiei sale de «dublu outsider», atat fata de zona romanescului pur, cat si fata de aceea a poeticului pur, ramanand o «enigma nesplicata» a literaturii romane, fascinandu-si cititorii si chemandu-i, pana astazi, la relectura... Carte a suferintei si a memoriei, Vizuina luminata completeaza opera lui Max Blecher pe latura vizionarismului spectaculos, care dizloca realitatea si o pune sub semnul intrebarii.“ - Doris Mironescu..

Colecția Clasici ai literaturii române se îmbogățește cu o nouă capodoperă a ficțiunii noastre: Întâmplări dintr-o irealitate imediată. Inimi cicatrizate de Max Blecher.„Începutul Întâmplărilor... este cel mai proustian din întregul nostru roman. [...] Căutarea timpului pierdut este, de altfel, una din temele Întâmplărilor..., laolaltă cu criza de identitate consumată între pereții de plută ai camerei în care protagonistul, mai bolnav decât Proust, își petrece mare parte din viață. E curios că nu s-a remarcat faptul că Întâmplările... sunt Amintirile din copilărie mutate în secolul următor și rescrise într-o cheie care nu mai este aceea general-umană și realistă de la Creangă [...], ci una strict individuală, atipică și schizoidă, amestecând realul cu visul și imaginația.” NICOLAE MANOLESCU..

„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze."Ovid S. Crohmălniceanu„Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre."Nicolae Manolescu..

Ma gandeam nu la moartea lui [M. Blecher], care a fost in sfarsit induratoare, ci la viata lui, care ma cutremura. Era o suferinta prea mare pentru a primi o compasiune, o tandrete. Putin strain a ramas mereu baiatul asta, care, in atrocea lui durere, traia ca intr-o alta lume. Niciodata n-am putut avea fata de el un mare elan, o totala deschidere. Ma speria putin, ma tinea departe, ca la portile unei inchisori, in care nu puteam patrunde, din care nu puteam iesi. Imi spun ca aproape toate convorbirile noastre aveau ceva stingherit, ca si cum le-am fi avut intr-un „parloir“. Si dupa ce ne desparteam, unde se intorcea el? Cum era acolo unde se intorcea? (Mihail Sebastian)In seria de autor M. Blecher au mai aparut: „Intamplari in irealitatea imediata“ si „Inimi cicatrizate. Roman“ si este in curs de publicare volumul de poezie „Corp transparent“...

„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze."Ovid. S. Crohmălniceanu„Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre."Nicolae Manolescu..

Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa.„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze.” (Ovid S. Crohmălniceanu)„Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre.” (Nicolae Manolescu)..